Unirea Slobozia a pierdut partidă jucată la Miercurea Ciuc, contra FK Csikszereda, scor 2-3, într-un meci din runda a 5-a a play-out-ului SuperLigii.
Golurile formației harghitene au fost înscrise de Eppel (9), Gustavinho (32) și Szalay (71). Pentru Unirea Slobozia au punctat Espinosa (19) și Ponde (62).
În ultimul minut regulamentar, la scorul de 3-2, Patrick Dulcea a trimis mingea în poarta gazdelor, dar golul a fost anulat pentru o presupusă poziție de ofsside.
- Partida a fost arbitrată de Cătălin George Roman, ajutat la cele două margini de Raul Ghiciulescu și Bogdan Duță. În cabina VAR s-au aflat Adrian Cojocaru și Bogdan Dumitrache.
La finalul meciului, Claudiu Niculescu – tehnicianul Unirii Slobozia – a făcut referire la faza din minutul 90, cu golul anulat, dar și la numeroasele ocazii ratate de jucătorii săi.
”O înfrângere dură și nemeritată. La ce ocazii am avut, uriașe. A fost un meci deschis, au avut și ei ocaziile lor. Am avut ocazii mari, mari, foarte mari. Din păcate, o greșeală a făcut ca Csikszereda să marcheze golul 3. Am avut iar două, trei ocazii mari.
Habar nu am, nici nu știu cum este regulamentul VAR. E ceva foarte ciudat, dar nu știu regulamentul, dar nici ei nu știau. Nici ei nu știau ce să mai ceară. După două minute, Robert a mers la al patrulea arbitru să zică că nu-i fault. Căutau să găsească ceva, așa mi s-a părut mie. Faptul e consumat, nu trebuie să renunțăm.
Mi-e greu să vorbesc, suntem prea mici. Probabil a fost ofsaid, nu știu, sunt foarte multe păreri împărțite. Nici gazdele nu știau, dar nu vreau să mai comentez foarte mult arbitrajul. Sunt faze care deranjează. Eu ce să fac? Eu sunt antrenor, nu am ce să fac. Mai comentez și trebuie să fiu moderat în a da declarații tari, pentru că voi fi suspendat. Nu vreau să mai găsesc scuze, deși cred că puteam câștiga meciul.
Suntem principalii vinovați, pentru că am făcut greșeli foarte mari, am ratat ocazii mari.”, a declarat Claudiu Niculescu, la flash-interviu, la microfonul Digi Sport TV.
Clasament – Play-out – Etapa 5
| # | Club | Meciuri | Victorii | Egal | Înfrângeri | Golaveraj | +/- | Puncte |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | UTA Arad | 5 | 3 | 0 | 2 | 11-6 | 5 | 31 |
| 2 | FCSB | 4 | 2 | 1 | 1 | 7-3 | 4 | 30 |
| 3 | FC Botoşani | 4 | 2 | 0 | 2 | 7-10 | -3 | 27 |
| 4 | Oţelul Galaţi | 5 | 2 | 0 | 3 | 6-9 | -3 | 27 |
| 5 | FK Csikszereda | 5 | 3 | 1 | 1 | 8-7 | 1 | 26 |
| 6 | Farul | 4 | 1 | 1 | 2 | 3-3 | 0 | 23 |
| 7 | Petrolul Ploiești | 4 | 2 | 0 | 2 | 4-4 | 0 | 22 |
| 8 | Unirea Slobozia | 5 | 2 | 0 | 3 | 8-9 | -1 | 19 |
| 9 | FC Hermannstadt | 4 | 2 | 0 | 2 | 6-5 | 1 | 18 |
| 10 | Metaloglobus | 4 | 1 | 1 | 2 | 2-6 | -4 | 10 |
Programul și Rezultatele Etapei 5 – Play-off
Vineri, 17 aprilie:
Play-off/ FC Argeș – CFR Cluj 0-1/ Adrian Păun (90+3)
Sâmbătă, 18 aprilie:
Play-off/ ora 21.00/ Dinamo – U Cluj
Duminică, 19 aprilie:
Play-off/ ora 20.30/ Universitatea Craiova – FC Rapid
Programul și Rezultatele Etapei 5 – Play-out
Vineri, 17 aprilie:
Play-out/ Oțelul Galați – UTA Arad 1-0/ Andrei Ciobanu (19 – penalty)
Sâmbătă, 18 aprilie:
Play-out/FK Csikszereda – Unirea Slobozia 3-2/ M. Eppel (9), Gustavinho (32), S. Szalay (71) – R. Espinosa (19), C. Ponde (62)
Duminică, 19 aprilie:
Play-out/18.15/ Petrolul Ploiești – FC Hermannstadt
Luni, 20 aprilie:
Play-out/ ora 17.30/ FC Botoșani – Metaloglobus București
Play-out/ 20.30/ Farul Constanța – FCSB
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoSuperLiga – Play-off// Live Text – Dinamo – U Cluj 2-1/ „Câinii” au mușcat din liderul SuperLigii/ Rezumat Video/ Golurile s-au marcat în 9 minute!
Dinamo a învins U Cluj, scor 2-1, în runda 5 din play-off. Formația bucureșteană...
-
Din Voleu
/ 6 ore agoClaudiu Niculescu, la finalul meciului pierdut de Slobozia la Miercurea Ciuc: „Nici ei nu știau ce să mai ceară. Căutau să găsească ceva!”/ Vezi rezumatul partidei!
Unirea Slobozia a pierdut partidă jucată la Miercurea Ciuc, contra FK Csikszereda, scor 2-3,...
By Ultras24 -
Champions League
/ 10 ore agoTopul mondial al academiilor care au generat cele mai mari venituri din transferuri
CIES Football Observatory a publicat un studiu care analizează primele 100 de cluburi din lume ce...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 14 ore agoLiga 2 – Etapa 4 – Play-out// Victorii importante obținute de Olimpia SM și CS Tunari/ 6 goluri în meciul de la Câmpulung Muscel/ CS Dinamo și ACSM Reșița, învinse în prelungiri!/ Play-off – Sepsi câștigă la Târgoviște!
Play-out-ul Ligii 2 Casa Pariurilor a programat sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 11.00,...




