Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a fost astăzi, joi 9 aprilie, la Arena Națională pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mircea Lucescu. Cu această ocazie, a anunțat că a inițiat procedurile pentru ca noua arenă dinamovistă să-i poarte numele.
Mircea Lucescu a jucat pentru Dinamo timp de 14 ani, iar ca antrenor a condus echipa cinci sezoane.
„Exprimăm respectul pentru omul, profesionistul desăvârșit și patriotul Mircea Lucescu. Regretăm profund plecarea prematură a dumnealui din această lume.
Marele Mircea Lucescu a revoluționat fotbalul românesc și meseria de antrenor.
A devenit o valoare națională, recunoscută în toată lumea. Din respect pentru aceste lucruri minunate pe care marele Mircea Lucescu le-a adus în fotbalul românesc, în țara noastră, dar și în fotbalul mondial, am decis inițierea procedurilor legale pentru a denumi viitorul stadion al lui Dinamo ca Stadionul Dinamo – Mircea Lucescu.”, a declarat Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.
Același demers intenționează să-l facă, dacă nu cumva este prea târziu, și primarul Municipiului Hunedoara. Mircea Lucescu și-a început cariera de antrenor la Corvinul Hunedoara, având un rol determinant în formarea internaționalilor Ioan Andone, Mircea Rednic și Romulus Gabor.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ Oțelul Galați vs. CFR Cluj 2-1/ Gălățenii obțin victoria în ultimele minute/ Rezumat Video/ „Feroviarii” – niciun transfer înregistrat!
Oțelul Galați a învins CFR Cluj, scor 2-1, în prima rundă a noului sezon...
By Bogdan Badiu -
Conference League
/ 6 ore agoCFR Cluj îi invită pe fani în charterul de Armenia, dar nu din dragoste/ Motivul e strict financiar!
CFR Cluj stă rău cu banii, unii spun că ar fi în moarte clinică,...
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoMeciuri amicale – 16-18 iulie// Dueluri purtate de echipele de Liga 2 și Liga 3
Formațiile din SuperLiga se concentrează pe meciurile primelor runde sau pe participarea în cupele...
-
Din Voleu
/ 12 ore agoBogdan Andone critică noile reguli din arbitraj: „O dată este fault, de două ori nu este, nu mai înțelegi nimic!”
FC Argeș a pierdut fără drept de apel partida disputată contra FCSB, scor 0-2,...
By Ultras24



