Departamentul Intelligence Centre din cadrul Federația Română de Fotbal a realizat o analiză privind respectarea regulii „5+6” la finalul sezonului regular din SuperLiga României, ediția 2025/2026. Datele evidențiază cluburile care au mizat cel mai mult pe jucătorii români eligibili pentru echipele naționale.
Regula „5+6”, introdusă de FRF pentru a încuraja folosirea jucătorilor formați la nivel național și pentru a sprijini dezvoltarea fotbalului românesc, a fost respectată într-un procent de peste 75% de opt echipe: Farul Constanța, FCSB, FC Hermannstadt, FC Argeș Pitești, Unirea Slobozia, Metaloglobus București, Universitatea Craiova și UTA Arad. Toate aceste cluburi au respectat până în prezent regula și în meciurile din Cupa României.
Dintre acestea, două echipe, Farul Constanța și FCSB, au respectat regula „5+6” în toate meciurile disputate până acum.
În schimb, FC Rapid București și FC Petrolul Ploiești nu au respectat regula în peste 75% dintre partidele disputate în Cupa României.
Totodată, șase cluburi nu se mai pot încadra pentru respectarea regulii la finalul sezonului de SuperLigă, după ce au încălcat-o în mai mult de 10 meciuri: Oțelul Galați, Dinamo București, FC Botoșani, Universitatea Cluj, CFR Cluj și FK Csíkszereda Miercurea Ciuc.

Din acest sezon, -conform Hotărârii Comitetului Executiv al FRF – pe durata unui joc trebuie să participe în teren minimum cinci jucători formați la nivel național sau eligibili pentru echipele naționale ale României. Regula se aplică pentru minimum 75% dintre meciurile unui sezon competițional din SuperLigă și Cupa României, procentajul fiind calculat separat pentru fiecare competiție. Prin excepție, utilizarea jucătorilor U21 contează suplimentar: dacă o echipă folosește trei jucători U21 pe durata întregului meci, regula se consideră îndeplinită pentru jocul respectiv.
Sancțiunea pentru nerespectarea regulii este o penalitate financiară de 150.000 de euro. Sumele astfel colectate vor fi împărțite în mod egal primelor cinci cluburi, în ordinea clasamentului final al sezonului competițional, care au respectat regula „5+6”.
INFO/ FRF.ro
Cupa Romaniei 2025/2026
Supercupa României – o „afacere” între CSU Craiova și U Cluj!
Fotbal Intern
Mercato Vară 2026 – Primele mutări oficializate!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoU Cluj are de unde alege cu cine vrea să joace în turul I preliminar Europa League/ Jucătorii vicecampioanei se reunesc în 16 iunie!
U Cluj a încheiat SuperLiga pe un onorant loc 2 și a obținut calificarea,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoVictor Angelescu a vorbit despre numirea lui Daniel Pancu la Rapid: „Ne-am înțeles și urmează să semneze cu noi!”
Victor Angelescu, acționarul minoritar de la FC Rapid, a anunțat că negocierile cu antrenorul...
By Ultras24 -
LIGA a II-a
/ 7 ore agoNews Alert – S-au stabilit meciurile turneului de determinare Liga 3 – promovare în Liga 2!
Azi, 25 mai, la Casa Fotbalului – FRF, s-a desfășurat tragerea la sorți a...
-
Fotbal Intern
/ 8 ore agoFotbal Feminin – Rezultatele partidelor etapei 11 din SuperLiga – 17 meciuri s-au disputat în Liga 2 și Liga 3 – Vezi și clasamentele
Sâmbătă și duminică, 23-24 mai, s-au disputat un număr de 21 de partide în...
By Ultras24




