Mijlocașul Ciprian Deac (39 de ani) se află sub contract cu CFR Cluj până la finele actualului sezon competițional și în 16 februarie va schimba „prefixul”!
Deac a adunat 505 partide în tricoul CFR în toate competițiile, a marcat 90 de goluri și a oferit 118 pase decisive, dar în această ediție a SuperLigii a bifat puține minute. A jucat pentru echipa din cartierul clujean Gruia în perioadele 2005-2010, 2012-2015 și din 2017 până în prezent.
Decizia tehnicianului Daniel Pancu de a merge în cantonamentul de la Olive Nova (Spania) fără Ciprian Deac a fost o surpriză pe toată lumea, mai puțin pentru președintele clubului.
”Cu Ciprian Deac eu am o relație foarte bună și nu e nicio problemă. Decizia de a nu merge în cantonament este o decizie a staff-ului tehnic.
Nu a fost o decizie a mea. El a înțeles acest lucru. Am stabilit împreună că rămâne la echipă și își termină contractul în lot. Eu cred că va fi nevoie de Ciprian Deac în anumite partide.
Am discutat despre viitorul lui la CFR, pentru că, fiind o emblemă a clubului și jucând atâția ani, merită acest lucru. E un băiat inteligent și preocupat și mare CFR-ist.

Foto – C. Deac – playsport.ro
Am stabilit că o să-i găsim o funcție în cadrul staff-ului”, a declarat Iuliu Mureșan, la microfonul Pro Tv, citat de sport.ro.
SUPERLIGA – CLASAMENT ETAPA 21
| # | Club | Meciuri | Victorii | Egal | Înfrângeri | Golaveraj | +/- | Puncte |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | CSU Craiova | 21 | 11 | 7 | 3 | 37-20 | 17 | 40 |
| 2 | FC Rapid | 21 | 11 | 6 | 4 | 34-20 | 14 | 39 |
| 3 | FC Botoşani | 21 | 10 | 8 | 3 | 30-15 | 15 | 38 |
| 4 | Dinamo 1948 | 21 | 10 | 8 | 3 | 32-18 | 14 | 38 |
| 5 | FC Argeş | 21 | 10 | 4 | 7 | 27-21 | 6 | 34 |
| 6 | Oţelul Galaţi | 21 | 9 | 6 | 6 | 32-18 | 14 | 33 |
| 7 | U Cluj | 21 | 9 | 6 | 6 | 26-19 | 7 | 33 |
| 8 | UTA | 21 | 8 | 8 | 5 | 26-29 | -3 | 32 |
| 9 | FCSB | 21 | 8 | 7 | 6 | 31-26 | 5 | 31 |
| 10 | Farul | 21 | 7 | 6 | 8 | 26-25 | 1 | 27 |
| 11 | CFR Cluj | 21 | 6 | 8 | 7 | 29-33 | -4 | 26 |
| 12 | Unirea Slobozia | 21 | 6 | 3 | 12 | 21-31 | -10 | 21 |
| 13 | Petrolul Ploiești | 21 | 4 | 8 | 9 | 16-20 | -4 | 20 |
| 14 | FK Csikszereda | 21 | 3 | 7 | 11 | 21-48 | -27 | 16 |
| 15 | FC Hermannstadt | 21 | 2 | 7 | 12 | 17-35 | -18 | 13 |
| 16 | Metaloglobus | 21 | 2 | 5 | 14 | 19-46 | -27 | 11 |
SUPERLIGA – Programul Etapei a 22-a/ 16 ianuarie/ 19 ianuarie:
Vineri, 16 ianuarie
Ora 20.00 FC Rapid – Metaloglobus București
Sâmbătă, 17 ianuarie
Ora 13.30 Unirea Slobozia – UTA Arad
Ora 18.00 Farul Constanța – FC Hermannstadt
Ora 20.30 FC Argeș – FCSB
Duminică, 18 ianuarie
Ora 15.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FC Botoșani
Ora 17.45 CFR 1907 Cluj – Oțelul Galați
Ora 20.30 Dinamo București – Universitatea Cluj
Luni, 19 ianuarie
Ora 20.00 Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova
Mercato Iarnă 2026 – Echipele din SuperLiga au început să perfecteze primele transferuri
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoSuperLiga – Play-off// Live Text – Dinamo – U Cluj 2-1/ „Câinii” au mușcat din liderul SuperLigii/ Rezumat Video/ Golurile s-au marcat în 9 minute!
Dinamo a învins U Cluj, scor 2-1, în runda 5 din play-off. Formația bucureșteană...
-
Din Voleu
/ 9 ore agoClaudiu Niculescu, la finalul meciului pierdut de Slobozia la Miercurea Ciuc: „Nici ei nu știau ce să mai ceară. Căutau să găsească ceva!”/ Vezi rezumatul partidei!
Unirea Slobozia a pierdut partidă jucată la Miercurea Ciuc, contra FK Csikszereda, scor 2-3,...
By Ultras24 -
Champions League
/ 12 ore agoTopul mondial al academiilor care au generat cele mai mari venituri din transferuri
CIES Football Observatory a publicat un studiu care analizează primele 100 de cluburi din lume ce...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoLiga 2 – Etapa 4 – Play-out// Victorii importante obținute de Olimpia SM și CS Tunari/ 6 goluri în meciul de la Câmpulung Muscel/ CS Dinamo și ACSM Reșița, învinse în prelungiri!/ Play-off – Sepsi câștigă la Târgoviște!
Play-out-ul Ligii 2 Casa Pariurilor a programat sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 11.00,...




