Alexandru Musi, jucărul lui Dinamo București, nu a evoluat pentru Naționala României U21 în partidele cu reprezentativele similare din Finlanda și Spania, ambele cedate cu scorul de 0-2, din cadrul preliminariilor Campionatului European 2027.
După meciul din deplasare cu Finlanda, FRF a anunțat că extrema celor de la Dinamo a fost menajată pentru a nu risca apariția unei accidentări, jucătorul acuzând anumite dureri reclamate. Musi nu a jucat nici cu Spania!
Sâmbătă, 22 noiembrie, Federația Română de Fotbal a transmis un comunicat oficial cu totul surprinzător, care infirmă în bună măsură primele informații legate de starea de sănătate a lui Alexandru Musi. Altfel spus, jucătorul s-ar fi dat accidentat!

Foto arhivă ultras24.ro – Musi (în tricoul FCSB)
„Având în vedere informațiile apărute în mass-media cu privire la situația medicală a jucătorului Alexandru Musi la lotul naționalei U21, staff-ul echipei naționale consideră necesar să facă următoarele precizări:
- Jucătorul a acuzat probleme medicale încă de la reunirea lotului, motiv pentru care a fost supus la trei controale medicale, fără ca în urma acestora să fie confirmată vreo leziune;
- Până cu o zi înaintea plecării în Finlanda, Musi s-a antrenat normal alături de restul echipei. Cu o zi înainte de plecare, jucătorul a acuzat un disconfort, motiv pentru care a efectuat o ecografie și a urmat un tratament specific. Investigațiile nu au evidențiat nicio problemă medicală;
- Din precauție, miercuri dimineață, înaintea deplasării, jucătorul nu a participat la antrenament, continuând tratamentul. Ajuns în Finlanda, acesta nu a efectuat antrenamentul oficial, fiind menajat și monitorizat permanent de stafful medical.

Foto – FRF.ro
- Pe durata șederii în Finlanda, până la revenirea în țară, jucătorul a acuzat o stare de încărcare, motiv pentru care a urmat un program de tratament cu infiltrații, sub supravegherea echipei medicale;
- După revenirea în România, jucătorul s-a antrenat normal, fără a acuza probleme în desfășurarea pregătirii. A efectuat investigații suplimentare și a continuat tratamentul, iar rezultatele au fost în continuare în limite normale, fără evidențierea vreunei leziuni;
- Ulterior, a participat la antrenamentul oficial. Cu toate acestea, în cursul serii, la hotel, jucătorul a informat stafful că nu se simte în măsură să evolueze, afirmând că resimte din nou un disconfort;
- Toate informațiile medicale confirmă cele de mai sus.„, a comunicat FRF.
Fotbal Intern
Oficial// Oțelul Galați – transferul cu numărul 5!
Fotbal Intern
Oficial// Petrolul a ajuns la transferul cu numărul 7
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 3 ore agoComunicat FRF – S-au majorat baremele arbitrilor, observatorilor și delegațiilor de joc la meciurile din L2 și L3/ Vezi toate deciziile adoptate de C.Ex. al FRF
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, întrunit miercuri, 24 iunie 2026, a adoptat...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 4 ore agoOficial// Martin Pascual – „câine roșu” cu acte în regulă!
Dinamo a comunicat, joi, 26 iunie, transferul lui Martin Pascual (26 de ani, 1,90...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoOficial// Iustin Chirilă va apăra poarta Bihorului!/ U Cluj l-a dat împrumut pentru un sezon
Tânărul goalkeeper Iustin Chirilă (20 de ani) a fost ]mprumutat de U Cluj, vicecampioanaRomâniei...
-
Alte Sporturi
/ 23 de ore agoNews Alert// Emil Boc nu le permite sportivilor ruși să intre în Btarena cu steagul național!
BTarena Cluj-Napoca va găzdui, în perioada 26-28 iunie, Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică, la...
By Ultras24
Cele mai citite
S-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucatiunie 20, 2026Codin Samoila


