Președintele „U” Cluj, Radu Constantea, a intervenit telefonic la Digi Sport după ce antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a anunțat că va solicita rezilierea contractului pe cale amiabilă.
„Șepcile ro;ii” au pierdut pe terenul nou-promovatei FK Csikszereda, scor 1-2, în etapa a 12-a a SuperLigii.
”O să avem o discuție mâine sau luni, acum sunt declarații la cald și să vedem. Avem încredere și vom încerca să îl convingem să continue.
Au fost mai multe perioade când au fost discuții după înfrângeri, cred că am fost amândoi inspirați că am continuat pentru că U Cluj a avut un sezon foarte bun anul trecut, în fotbal sunt și momente dificile și vom încerca să trecem împreună peste ele.
Vrem să continuăm cu Săbău, da. Urmează să avem o discuție, cu siguranță o să analizăm mult mai atent și vom intra în anumite detalii pe care ni le va prezenta.
Încercăm să înțelegem situația, e o presiune foarte mare pe el și și-ar fi dorit să aibă rezultate mai bune. Ăsta e fenomenul și trebuie să trecem peste el.
Cred că prima dată președintele e vinovat într-un club. Cu siguranță avem o vină, cred că puteam face lucruri mai bune în vară. Jucătorii sunt cu banii la zi, condițiile sunt bune, dar sunt convins că președintele e primul vinovat. Conducerea are vina cea mai mare.
(n.r. Vă gândiți să vă dați demisia?) Am o responsabilitate și cel mai ușor este să pleci acasă. Nu iau în calcul asta, dar dacă există cineva dispus să vină și este mai capabil, atunci sunt gata să fac un pas în față.

Clar erau așteptări foarte mari. Există această presiune și trebuie să învățăm să o gestionăm. U Cluj e acum pe locul 9 și nu-și propune mereu să se bată la primele locuri.
Nu m-am gândit la absolut niciun nume, vreau să am o discuție cu Neluțu Sabău. Sper să nu ne gândim la un alt nume.”, a declarat Radu Constantea, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 6 ore agoNews Alert// CFR Cluj a scăpat de interdicția la transferuri!
FIFA a ridicat interdicția la transferuri impusă CFR Cluj, iar clubul clujean îi poate...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoOficial// CFR Cluj a anunțat transferul unui mijlocaș central, deși nu-i poate legitima pe ceilalți 8 jucători aduși!
CFR Cluj se află în imposibilitatea legitimării celor 8 jucători aduși în această vară,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoNews Alert – Modificările la Legea 4, promulgate de Nicușor Dan și publicate în Monitorul Oficial – Acestea devin aplicabile din etapa a doua a SuperLigii
Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 14 ore agoSuperLiga – LPF a comunicat programul etapei a 3-a
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat programul etapei a treia a SuperLigii, sezon 2026/2027,...
By Ultras24



