Iată cum arată echipa ideală a etapei a 7-a:
PORTAR
Lukas Zima (Petrolul Ploiești) – A avut șapte intervenţii, cele mai multe dintre toţi portarii cu minute în ultima rundă.
FUNDAŞI
Damien Dussaut (Farul Constanța) – Titularizat pentru prima oară în ediţia curentă, a făcut un meci foarte bun din punct de vedere defensiv.
Ionuţ Larie (Farul Constanța) – Căpitanul Farului a fost la înălţime, astfel că dobrogenii au terminat duelul cu Universitatea Craiova fără gol încasat.
Quentin Bena (Dinamo) – Puternicul fundaş dinamovist a dat siguranţă echipei prin modul cum a gestionat fiecareduel.
Alexandru Oroian (FC Hermannstadt) – A marcat un gol de generic, reuşita lui salvând un punct pentru sibieni.
MIJLOCAŞI
Andrej Fabry (UTA Arad) – S-a integrat rapid, devenind jucător de bază în sistemul gândit de Mircea Rednic. A marcat golul prin care UTA a revenit în joc. De remarcat şi efortul depus pe durata partidei.
Panagiotis Tachtsidis (CFR 1907 Cluj) – Şi-a trecut pentru întâia oară numele pe tabelă în principala întrecere internă. Este unul dintre cei mai importanţi străini care au ajuns pe prima scenă din România în această vară.
Constantin Grameni (Farul Constanța) – A avut o evoluţie consistentă la centrul terenului. A contribuit la primul gol marcat de constănţeni.
ATACANŢI
Albion Rrahmani (FC Rapid 1923) – Introdus la startul reprizei secunde, a avut un debut de vis! Două goluri şi alte câteva acţiuni ofensive care l-au dus direct în inimile pătimaşilor fani giuleşteni.
Louis Munteanu (Farul Constanța) – A reuşit o dublă în chiar primul său meci în campionat din acest sezon şi a ajuns la 15 goluri marcate în 51 de partide bifate în Superliga României.
Philip Otele (CFR 1907 Cluj) – Trece printr-o perioadă excelentă. Astfel, după golul şi pasa decisivă din etapa precedentă, acum, a punctat de două ori în poarta celor de la FC Botoşani.

ANTRENORUL ETAPEI
Cristiano Bergodi (FC Rapid 1923- FOTO) – A pregătit perfect duelul din Bănie şi a fost inspirat pe toată durata partidei. La final, s-a bucurat, alături de fani, pentru cele trei puncte câştigate.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa Mondială 2026
/ 3 ore agoUEFA nu va fi fericită până nu-l „îngroapă” pe Gianni Infantino!/ A început Marea Bătălie!
Gianni Infantino și-a săpat singur groapa. Este deja cu un picior în ea, realizează...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoSuperLiga – Etapa 3// CSU Craiova vs. Petrolul 4-0/ Campioana s-a distrat cu Petrolul/ Rezumat Video/ „Lupii” s-au apărat cu frică și au atacat cu teamă!
Universitateaa Craiova și-a vărsat nervii acumulați după eliminarea din turul 2 preliminar Champions League...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 18 ore agoSuperLiga – Etapa 3// FC Voluntari – UTA 1-0/ Schieb șutează, Gorcea gafează, Voluntari câștigă!/ Rezumat Video/ Debut împiedicat de sezon pentru arădeni
FC Voluntari a obținut primul succes de la revenirea în SuperLiga, contra UTA Arad,...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoLiga 2 – Rezultatele celor 8 meciuri jucate în prima rundă/ Doar 10 echipe, din 22, au drept de promovare în SuperLiga!
Noul sezon al Ligii 2 Casa Pariurilor debutează azi, 1 august, pe caniculă, însă...
Cele mai citite
News Alert// FRF a stabilit "scorul final" al meciului trucat Jiul Petroșani vs. Vulturii Fărcășești: 171 de luni de suspendare, licență antrenor suspendată și amenzi de 375.000 de euro!iulie 28, 2026Ultras24



You must be logged in to post a comment Login