Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal s-a întrunit azi, 30 iulie, pe ordinea de zi fiind supuse dezbaterii un număr de șase dosare.
Cluburile Dinamo București, FCSB și Petrolul Ploiești au fost sancționate cu penalitate sportivă, pentru incidentele provocate de suporteri.
Jucătorul Andrei Miron (FC Botoșani), eliminat în meciul cu Unirea Slobozia, scor 4-0, din runda a 3-a, a primit suspendare pentru un meci și penalitate sportivă de 740 lei, iar portarul Ștefan Târnovanu va sta două etape și va achita o amendă în valoare de 5.000 de lei, după ce arbitrul George Găman i-a arătat cartonașul roșu în meciul FCSB vs. Farul, scor 1-2, disputat tot în runda 3-a.

DECIZII COMISIA de DISCIPLINĂ – ședința 30 iulie 2025:
Dumitrașcu Denis Constantin vs. AS FC Buzău – Neexecutare Hotărâre CNSL – În temeiul art. 85.1 lit.a, coroborat cu art. 24.C.1.a din RSTJF, se sancţionează clubul AS FC Buzău cu penalitate sportivă de 3.000 lei şi se acordă un termen de graţie de cinci zile pentru efectuarea integrală a obligaţiei de plată către jucătorul Dumitrașcu Denis Constantin. Termen 20.08.2025.
Luca Alessandro Mihai vs. ACSM Politehnica Iași – Neexecutare Hotărâre CNSL – Termen 06.08.2025.
Tescan Dragoș vs. AS FC Buzău – Neexecutare Hotărâre CNSL – În temeiul art. 85.1.b din RD, se sanctioneaza clubul AS FC Buzău cu interzicerea dreptului de a transfera și / sau legitima jucători în calitate de club cesionar și i se vor scădea puncte. Scăderea de puncte se aplică celor acumulate în campionatul de categoria cea mai ridicată, urmând ca, la fiecare 15 zile calendaristice de intarziere de plata, echipei în cauză să i se scadă câte două puncte, respectiv, pentru perioada 10.07.2025 – 24.07.2025, s-au scăzut două puncte. Termen 12.08.2025.
AFC Botoșani vs. AFC Unirea 04 Slobozia – Eliminare Miron Andrei George (gazde) – În temeiul art. 63.1.g, raportat la art. 63.2.1 din RD, se sancționează jucătorul Miron Andrei George cu suspendare pentru un meci și penalitate sportivă de 740 lei.
ACS SC Oțelul Galați vs. SC Dinamo 1948 SA – Incidente – În temeiul art. 82.2 și 3.a și c din RD, raportat la art. 83.2.b din RD, se sancționează clubul SC Dinamo 1948 SA cu penalitate sportivă de 5.000 lei.
FC FCSB vs. FCV Farul Constanța – Incidente, eliminare Târnovanu Ștefan (gazde) – În temeiul art. 65.a din RD, se sancționează jucătorul Târnovanu Ștefan cu suspendare pentru două jocuri și penalitate sportivă de 5.000 lei.
În temeiul art. 59.1 din ROAF, cu aplicarea art. 83.18 din RD, se sancționează clubul FC FCSB cu penalitate sportivă de 5.000 lei.
În temeiul art. 82.1 și 3.a, raportat la art. 83.2.d, cu aplicarea art. 12, 14 bis și 15 din RD, se sancționează clubul FC FCSB cu Avertisment și se aplica o penalitate sportivă de 5.000 lei.
În conformitate cu prevederile art. 45.1 din RD, clubul FC FCSB va executa sancțiunea pentru abaterea cea mai gravă prevăzută de art. 83.2.d și art.12, 14 bis și 15 din RD, respectiv Avertisment si penalitate sportivă de 5.000 lei.
ACS Petrolul 52 vs. FC FCSB – Incidente – În temeiul art. 82.1 și 3.a și c, din RD raportat la art. 83.2.b din RD se sancționează clubul ACS Petrolul 52 cu penalitate sportivă de 5.000 lei.
Dumitrașcu Denis Constantin vs. AS FC Buzău – Neexecutare Hotărâre CNSL – În temeiul art. 85.1 lit.a, coroborat cu art. 24.C.1.a din RSTJF, se sancţionează clubul AS FC Buzău cu penalitate sportivă de 3.000 lei şi se acordă un termen de graţie de cinci zile pentru efectuarea integrală a obligaţiei de plată către jucătorul Dumitrașcu Denis Constantin. Termen 20.08.2025.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa Romaniei 2025/2026
/ 6 ore agoCupa României Betano – Semifinala 2// Dinamo vs. CSU Craiova 1-1, (1-4 d.l.d.)/ U Cluj – CSU Craiova, finala Cupei României Betano/ Rezumat Video/ Laurențiu Popescu – eroul Băniei!
La Sibiu, pe 13 mai, U Cluj și Universitatea Craiova, primele două clasate înaintea...
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 2 – Etapa 6 – Victorie dramatică obținută de FC Bihor, contra lui Sepsi, cu 3-2!/ Bogdan Vătăjelu – „gol de aur” în 90+3!/ Erik Lincar și antrenorul cu portarii de la Sepsi, eliminați de Horațiu Feșnic!
FC Bihor a învins-o dramatic pe Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 3-2 (2-0), în runda...
By Silviu Coman -
Din Voleu
/ 11 ore agoPeluza Nord a FC Rapid 1923 rămâne fără voce până la finalul sezonului de SuperLiga!
Peluza Nord a FC Rapid 1923 a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoLiga 2 – Joi, primul meci din returul play-off-ului/ Cele 8 partide din play-out se dispută sâmbătă, de la ora 11.00
Startul în returul play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor se dă joi, la Oradea, de...
Cele mai citite
Liga 3 - Rezultatele etapei 3 play-off/out/ O nouă victorie la scor mic obținută de Poli Timișoaraaprilie 17, 2026Codin Samoila


