Radu Constantea – președintele ”U” Cluj – a vobit în cadrul podcastului „Contraste” de la Cluj24.ro, realizat de Florin Danciu, despre parcursul de excepție a echipei în SuperLiga – ediția 2024/2025, care a culminat cu ocuparea locului 4 și accederea „Șepcilor roșii” în Conferene League – tur doi preliminar.
Staff-ul administrativ-executiv al Universității Cluj a contactat municipalitatea Sibiu pentru închirierea cochetului stadion „Municipal”, cu o capacitate de 12.000 de locuri.
Demersul a fost dezvăluit în premieră de Radu Constantea, președintele „Șepcilor roșii”, tocmai în cadrul acestui podcast!
Potrivit președintelui Universității Cluj, participarea în turul 2 preliminar Conference League asigură clubului un venit garantat de aproximativ 525.000 euro, cu câte 300.000 euro în plus pentru fiecare tur avansat.
Președintele U Cluj a discutat și despre controversa finanțărilor publice în sport. A subliniat că ponderea acestora nu depășește 29% în bugetul clubului și că U Cluj ar putea renunța la ele, cu condiția ca regulile să se aplice uniform la nivel național. Radu Constantea a menționat cazul Hajduk Split (Croația) ca model pozitiv de susținere din partea autorităților locale.
De citit și alte două materiale
Mercato Vară 2025// SuperLiga – Liga 2 – Liga 3 – Actualizări zilnice!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 26 de minute agoLiga 2 – Play-off – Etapa 9// Chindia vs. Corvinul 1-0/ Rezultat greu de „tradus”. Poate ne ajută pariorii!/ Rezumat Video/ Chindia va merge în locul Bihorului la barajul pentru SuperLiga
Etapa cu numărul 9 (penultima) a play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor, ediția 2025/26, a...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoLiga 2 – Rezultatele ultimei etape din play-out/ Olimpia Satu Mare – a patra echipă retrogradată direct/ Barajul de menținere se va da între CS Dinamo și CSC Șelimbăr
Liga 2 Casa Pariurilor a programat azi, 9 mai, partidele ultimei etape, a 7-a,...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 16 ore agoDaniel Pancu a vorbit despre viitorul său la CFR Cluj: „Continuarea e în alte condiții. Văd că niciunul din ei nu a spus”
Daniel Pancu, tehnicianul celor de la CFR Cluj, a vorbit la finalul partidei cu...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoSuperLiga – Play-off// CFR Cluj vs. CSU Craiova 0-0/ „Meci mare” în Gruia: 1 la 0 șuturi pe poartă!/ Rezumat Video/ Craiova, salvată de un offside nesesizabil!
Meci lipsit de entuziasm între CFR Cluj și Universitatea Craiova, încheiat la egalitate, scor...



