Pe „Ion Oblemenco”, Dinamo a pierdut în fața Universității Craiova, scor 1-2, în ultima partidă a rundei a 10-a din SuperLigă.
Echipa pregătită de croatul Zeljko Kopic a terminat play-off-ul pe locul 6 (n.red. ultimul), cu 31 de puncte, cu două mai puțin decât Rapid.
În cele 10 meciuri disputate în faza play-off, „câinii” au o obținut o singură victorie, 4-2 contra „U” Cluj, două remize și au suferit 7 înfrângeri.
La finalul meciului de la Craiova, Zeljko Kopic a afirmat că Dinamo va fi extrem de activă pe piața transferurilor. Kopic își dorește cel puțin 10 jucători!
”Echipa s-a luptat, a dat tot ce a putut. În prima repriză am avut 1-0 și unele momente în care am controlat jocul. Ideea în repriza a doua a fost să fim mai defensivi, să acoperim spațiile, dar am primit gol repede.
Craiova a fost mai bună, au avut tranziții și noi nu am mai la fel de compacți. Cred că Universitatea Craiova a meritat victoria. Sunt obosiți mental, fizic. Unii jucători au probleme cu accidentările. Toți cred că au dat tot ce au avut mai bun.

Cel mai important lucru a fost intrarea în play-off, ambiția noastră a fost să adunăm cât mai multe puncte. Vom pregăti sezonul viitor și vom fi mai buni. Nu e momentul să vorbim de plecări. Voi vorbi cu jucătorii.
Am spus că avem nevoie de 10 jucători sau mai mult dacă vrem să creștem nivelul și să avem obiective mai mari. Trebuie să transferăm jucători de calitate pentru a fi mai buni și care să merite să poarte tricoul lui Dinamo.
Dennis Politic e un jucător important pentru noi, a avut câteva probleme cu accidentările. Vom vedea. E el e foarte important, e căpitanul nostru.”, a spus Zeljko Kopic, la flash-interviul de după partidă.
La începutul lunii aprilie, Dinamo București a ajuns la un acord cu mijlocașul defensiv Cristian Mihai (20 de ani, UTA).

Foto – Cristian Mihai – Dinamo București
Transferul jucătorului s-a făcut contra sumei de 350.000 de euro, Mihai urmând a se prezenta la noua echipă pe 9 iunie, dată la care a fost fixată reunirea lotului condus de Kopic.
Mercato Vară 2025// SuperLiga – Liga 2 – Liga 3 – Actualizări zilnice!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 3 ore agoOficial// CFR Cluj a rămas fără președinte, Iuliu Mureșan a demisionat!/ Alți doi jucători au notificat clubul!
CFR Cluj trece prin momente grele! Clubul patronat de Nelu Varga a primit din...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoNews Liga 2 – Programul sezonului regular, ediția 2026/2027// Hermannstadt s-a înscris la start!/ Campionatul începe în 1 august!
Federația Română de Fotbal a organizat miercuri, 22 iulie 2026, de la ora 15:00,...
-
Cupe Europene
/ 6 ore agoOficial// U Cluj – amendată drastic de UEFA!
„U” Cluj va juca mâine, la Sfantu Gheorghe, de la ora 20.00, partida tur...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 7 ore agoBreaking News// Nelu Varga – patronul CFR Cluj – a dezinformat!/ Decizia FIFA: interdicție pentru următoarele trei perioade de transferuri!
FIFA i-a dat CFR Cluj interzis la transferuri până în 2027! Ioan Varga, patronul...



