Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Șapte jucători provin de la echipe din play-out: 3 de la Oțelul Galați; 2 de la FC Hermannstadt și câte unul de la FC Botoșani și Farul.
Tehnicianul rundei a fost desemnatul cipriotul Elias Charalambous (FCSB).
Iată cum arată echipa ideală a etapei a șasea play off-out:
PORTAR
Cătălin Căbuz (FC Hermannstadt) – A avut șapte intervenții prin care a ținut neatinsă plasa porții sibienilor.

FUNDAŞI
Milen Zhelev (Oțelul Galați) – Prinde ,,Echipa etapei” pentru a doua rundă la rând, asta după o nouă prestație consistentă în flancul drept.

Andrei Mărginean (Dinamo București) – A înscris primul său gol în tricoul bucureștenilor, în urma cărora dinamoviștii au câștigat un punct.

Paul Iacob (FC Botoșani) – A înscris în premieră pentru botoșăneni, golul lui deschizând drumul moldovenilor spre o victorie importantă în economia competiției.

Tiago Gonçalves (FC Hermannstadt) – Două pase decisive! A ajuns la șase reușite în acest sezon.

MIJLOCAŞI
Frédéric Maciel (Oțelul Galați) – Trece printr-o perioadă formidabilă! La Sf. Gheorghe, jucătorul gălățenilor a scos un penalty și a oferit o pasă decisivă.

Adrian Șut (FCSB) – Dăruire totală! Căpitanul roș-albaștrilor și-a condus colegii spre un succes mult așteptat de către fanii echipei sale.

Juri Cisotti (FCSB) – A devenit un fotbalist indispensabil în tot ce înseamnă jocul roș-albaștrilor. Este remarcabil și efortul fizic depus în fiecare meci!

Răzvan Tănasă (Oțelul Galați) – Este un jucător tot mai important pentru sistemul gândit de Laszlo Balint. A reușit o dublă, prima din cariera sa în SuperLiga României.

ATACANŢI
Mamadou Thiam (Universitatea Cluj) – A fost un pericol permanent pentru apărătorii olteni. A marcat pentru a noua oară în ediția curentă.

Denis Alibec (Farul Constanța) – Victoria constănțenilor de la Ploiești i se datorează în mare parte. A pus multă presiune pe adversari și și-a ajutat colegii pe toată durata partidei. A ajuns la 10 pase decisive în acest sezon!

ANTRENORUL ETAPEI
Elias Charalambous (FCSB – FOTO) – Roș-albaștrii au izbutit un succes mare în lupta pentru titlu. A fost și primul al echipei campioană pe noua arenă din Giulești!

Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 8 ore agoNews Alert// Gigi Becali a făcut anunțul: Drăguș, Muhar, Korenica!/ Patronul FCSB vrea să-l achiziționeze și pe Jovo Lukic!
FCSB a umilit-o pe FC Argeș in Cupa României, scor 5-0, iar Gigi Becali...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoOficial// Omar El Sawy, eterna extremă împrumutată/ Rapid și UTA au anunțat acordul de transfer!
Omar El Sawy a fost împrumutat de Rapid București pentru al doilea sezon consecutiv.De...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 17 ore agoRapid și Dinamo, amendate pentru incidentele provocate de fani la derby, dar și pentru meciurile cu Petrolul și Corvinul/ Probleme pentru Oțelul și UTA
Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal a împărțit azi,...
By Ultras24 -
Fotbal International
/ 20 de ore agoIanis Hagi ar urma să joace în Israel, pentru Maccabi Tel Aviv
Ianis Hagi ar fi părăsit clubul turc Alanyaspor și este aproape de a semna...




