Golul marcat de Neguț, în minutul 64, nu a fost suficient pentru ca FC Hermannstadt să obțină toate cele trei puncte în meciul cu Unirea Slobozia. În minutul 81, Perianu a prins șutul vieții și a restabilit egalitatea.
După această remiză, Hermannstadt a urcat, provizoriu, pe primul loc în clasamentul play-out, cu 22 de puncte, în timp ce Slobozia se situează pe poziția a 9-a, penultima, cu 14 puncte.
La flash-interviul de după partidă, Marius Măldărășanu a ținut să vorbească despre jucătorii Cristian Neguț și Ianis Stoica.
”Ca să câştigăm trebuia să marcăm mai multe goluri, pentru că au avut o singură situație. De aia suntem frustrați, am controlat jocul în totalitate. Mi-am felicitat jucătorii pentru joc, agresivitate. E al doilea meci consecutiv în care nu dăm șansa adversarului. Ăsta este fotbalul, trebuie să ne menţinem echilibrul, pentru că și noi am câștigat la ei în minutul 95. De data asta s-a întors.
Neguț este un jucător care dă totul pentru echipă, a avut și el momentele lui mai puțin bune, dar eu încerc să-i mulțumesc pe toți. Am pierdut două puncte astăzi, dar mai avem 9 meciuri de foc.

Foto – M. Măldărășanu – playsport (arhivă)
Am vorbit cu Ianis Stoica, să nu se înţeleagă greşit. Nu a jucat azi de la început nu pentru că nu merita, dar a trebuit să fac un prim 11 şi zic că n-am greşit. Ianis a intrat bine. El să înțeleagă că trebuie să gestionăm foarte bine tot, nu putem să folosim doar un singur jucător.

Are meciuri la U21, după care avem meciul cu Sepsi şi apoi meciul din Cupa României. Nu avem voie să pierdem jucători, pentru că suntem numeric foarte puțin. Da, a avut un aport la acea calificare, Pancu îl place. Trebuie să vină de acolo pozitiv și îi urez baftă. Sper să nu creadă că merge la echipa naționala din postura de rezervă, poate îl deranjează asta”, a spus Marius Măldărăşanu, la Digi Sport.
SuperLiga// FC Hermannstadt vs. Unirea Slobozia 1-1/ Rezumat Video/ Ploaia a adus și golurile!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoZi blestemată pentru echipele din Har-Cov, 5 „boabe” de la UTA, tot 5 de la Botoșani!
UTA Arad a imitat-o pe Botoșani și a învins-o clar pe Csikszereda Miercurea Ciuc,...
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoOficial// Oțelul Galați – două transferuri în aceeași zi, un fundaș central și un mijlocaș!
Într-o singură zi, Oțelul Galați a anunțat perfectarea a două transferuri. Este vorba despre...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoTrei penalty-uri, două transformate, în Botoșani vs. Sepsi 5-0
FC Botoșani i-a dat cu „terenul în cap” nou-promovatei Sepsi, scor 5-0, într-un meci...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 12 ore agoLiga 2 – Etapa a 6-a – Ionuț Chirilă, desființat ca antrenor de Slobozia!/ 38 de goluri înscrise în 9 partide!
Etapa a 6-a a Ligii 2 Casa pariurilor a început vineri, 4 septembrie, la...




