Universitatea Craiova și Dinamo au terminat la egalitate, scor 1-1, într-un meci din cadrul etapei a 22-a din SuperLiga.
Rezultatul nu i-a picat deloc bine lui Costel Gâlca, care a ținut să evidențieze numărul mare de ocazii irosite de jucătorii săi. Totuși, tehnicianul Craiovei a avut puterea de a-l felicita pe Alex Roșca, portarul celor de la Dinamo, autorul unor parade senzaționale.
”E frustrant să ai 4, 5 ocazii clare și să nu câștigi. Din câte îmi aduc aminte, ei au avut cornerul, o fază și nimic mai mult.
Au avut momente în care au dominat meciul, dar am avut ocaziile mai clare. Îmi pare rău, îmi doream să înscriem mai mult. Nu a fost să fie, am dat de un portar în zile mari și a scos incredibil.
A făcut o primă parte foarte bună (n.r. Lukic), a avut șansa să marcheze și nu a marcat, dar a făcut un efort de echipă extraordinar. V-am spus, am avut ocazii și e frustrat. Nu a fost să fie, sper ca în următorul meci să înscriem.
E mai greu pentru noi să luăm ceea ce ne dorim tot timpul. Avem discuții cu unii atacanți și sperăm ca săptămâna viitoare să poată să vină cel puțin unul.

Am putea să mai îmbunătățim jocul, adversarul este unul foarte bun, per total am fost mulțumit de tot ce am văzut în teren. Sunt mulțumit de ceea ce am văzut, mai puțin că nu am putut să marcăm.
Sper să se întoarcă aceste ratări, sper să fie un echilibru în fotbal. Îmi doresc ca la următoarele meciuri să marcăm cu ușurință”, a spus Costel Gâlcă, la finalul meciului pentru Digi Sport.
De citit și
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
LIGA a II-a
/ 6 ore agoLiga 2 Casa Pariurilor – Programul etapei 13/ Trei meciuri se văd la TV
Liga 2 Casa Pariurilor programează sâmbătă, 8 noiembrie, nouă (9) partide din cadrul rundei...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 9 ore agoOficial// Oțelul, Petrolul și UTA, noi termene de plată către foști jucători/ Câte etape de suspendare au primit Murgia și Selimovic
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită astăzi, 5 noiembrie, a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 10 ore agoA încetat din viață marele antrenor Emerich Ienei/ Moment de reculegere înaintea tuturor meciurilor din SuperLiga, Liga 2 și Liga 3
Emeric Ienei a încetat din viață la vârsta de 88 de ani. Născut pe...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 12 ore agoLiga 3 – Programul etapei a 12-a/ Ora oficială de începe a meciurilor este 14.00/ Partida CSM Tg-Jiu vs Unirea Bascov se joacă în nocturnă!
Liga 3 programează vineri și sâmbătă, 7-8 noiembrie, partidele etapei a 11-a, prima a...



