Opt persoane care doreau să o susțină pe FCSB în partida cu PAOK, meci programat în această seară , de la ora 22.00, în Faza Ligii Europa League, au fost reținuți la vama cu Grecia.
UPDATE – Cei opt suporteri au fost prezentați în fața unui judecător, care a amânat verdictul pentru vineri, astfel încăt aceștia nu vor putea fi prezenți la partidă.
”Polițiștii au oprit lângă Serres trei microbuze care se îndreptau spre Salonic. Un control al organelor de ordine a dus la constatarea unor infracțiuni, cei nouă fiind în posesia unor obiecte care intră sub incidența prevederilor Legii privind deținerea de arme și droguri.

Pentru control au venit întăriri ale Poliției din Serres și Salonic. Fanii români au fost duși la Direcția de Poliție Serres, iar joi Parchetul din Serres va decide ce măsură va lua”, au scris grecii de la inpaok.com.
Între suporteri și polițiști au avut loc altercații fizice. În afară de cei opt, a mai fost prins un al nouălea, cu un gram și jumătate de hașiș. Aceștia se află în stare de arest!
Fotbal Intern
Oficial// Sepsi a transferat un fundaș dreapta brazilian
Fotbal Intern
Oficial// Oțelul Galați – transferul cu numărul 5!
Fotbal Intern
Oficial// Petrolul a ajuns la transferul cu numărul 7
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 5 ore agoOficial// Al doilea transfer al zilei perfectat de Sepsi Sfântu Gheorghe
La două ore după ce a anunțat transferul fundașului brazilian Gustavo Cascardo (29 de...
-
Fotbal Intern
/ 10 ore agoOficial// Sepsi a transferat un fundaș dreapta brazilian
Sepsi Sfântu Gheorghe a perfectat transferul fotbalistului brazilian Gustavo Cascardo (29 de ani), ultima...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 13 ore agoOficial// Se retrage fără tam-tam și focuri de artificii
Mihai Stoica – președintele Consiliului de Administrație al FCSB – a declarat că Vlad...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoMeciuri amicale – duminică, 21 mai 2026// U Cluj pierde în fața Croației U19!/ Victorii pentru CSU Craiova, UTA și Sepsi
Sepsi Sfântu Gheorghe, revenită în SuperLiga României, a întâlnit în primul amical verii, pe...
Cele mai citite
S-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucatiunie 20, 2026Codin Samoila

