La Priștina, România a câștigat fără emoții partida cu Kosovo, scor 3-0, prin golurile marcate de Dennis Man (40), Răzvan Marin (51 – penalty) și Denis Drăguș (82).
La conferința de presă susținută la finalul partidei, Mircea Lucescu, la al doilea mandat pe banca tehnică a României, a spus că victoria obținută contra Kosovo trebuie să aducă o altă victorie, iar următorul meci este pe 9 septembrie, la București, împotriva Lituaniei.
Selecționerul a ținut să-i evidențieze în mod special pe cei trei din atac: Man, Mihăilă și Drăguș.
„Am de-a face cu niște jucători profesioniști, inteligenți, care au fost atenți și concentrați pe ce le-am spus. Am și forțat la antrenamente, față de ce erau obișnuiți. Ei erau obișnuiți pe relaxare, dar am ridicat puțin ștacheta, să facă față adversarilor. Această victorie e și a lui Contra, Rădoi și Edi, care au contribuit la crearea acestui grup.
E o victorie importantă, o victorie care poate aduce altă victorie. Trebuie să confirmăm jocul. Am știut să-i provocăm, am știu să folosim mingile lungi când a trebuit. E mai simplu să joci cu mingi lungi când ai 3 jucători de viteză în atac. Cei 3 oameni de atac (n.r. – Man, Drăguș și Mihăilă) ai noștri au viteză, au fost extraordinari.
Și cei care au intrat pe final trebuie să se ridice la nivelul titularilor, măcar de îmi va fi greu să aleg titularii. A fost doar un meci, ne trebuie mare atenție, surprizele în fotbal pot veni de la orice echipă.”, a declarat Mircea Lucescu.

Foto FRF/UEFA – Mircea Lucescu
Selecționerul Mircea Lucescu a ținut să comenteze momentele mai puțin plăcute petrecute înaintea și în timpul partidei.
”Trebuie să înțelegem că e și vina noastră, că i-am provocat la meciurile trecute. Aș vrea ca oamenii noștri să se apropie de fotbal și de fenomen altfel, cu un alt comportament, cu respect pentru oamenii care sunt pe teren, cu respect pentru toată țara.
Știam că asta se va întâmpla. Jucătorii au fost demni reprezentanți ai țării în condițiile astea dificile. Noi eram pregătiți dinainte”, a mai spus Lucescu Sr..
Programul României în Liga Națiunilor – Grupa 1, Seria C:
- Kosovo – România 0-3
- România – Lituania (9 septembrie 2024, ora 21:45);
- Cipru – România (12 octombrie 2024, ora 21:45);
- Lituania – România (15 octombrie 2024, ora 21:45);
- România – Kosovo (15 noiembrie 2024, ora 21:45);
- România – Cipru (18 noiembrie 2024, ora 21:45).
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoLiga 2 – Etapa a 6-a – Ionuț Chirilă, desființat ca antrenor de Slobozia!/ 38 de goluri înscrise în 9 partide!
Etapa a 6-a a Ligii 2 Casa pariurilor a început vineri, 4 septembrie, la...
-
Din Voleu
/ 15 ore agoTransferul lui Karlo Muhar la FCSB a intrat în stand-by!
FCSB a rezolvat transferurile lui Denis Drăguș și Meriton Korenica, dar nu și pe...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 16 ore ago„Marinarilor” li s-a refuzat un penalty/ Remiză fără goluri, în Gruia, între CFR și Farul/ Declarațiile lui Șumuică și Sabău
CFR Cluj și Farul Constanța au deschis etapa a 8-a a SuperLigii, însă, în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoLiga 2 – Cinci goluri în primul meci al rundei a 6-a/ Rezumat Video/ Slatina a răpus-o pe Chindia în 90+1!
CSM Slatina și Chindia Târgoviște au deschis azi, 4 septembrie, de la ora 17.30,...
By Noval Adrian




