Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a opta:
PORTAR
Lukáš Zima (Petrolul) – Intervenţiile lui au ţinut neatinsă plasa porţii prahovenilor. A fost al şaselea meci fără gol încasat.

FUNDAŞI
David Maftei (Oţelul Galați) – Tânărul fundaş de bandă al gălăţenilor şi-a trecut în cont prima pasă decisivă în SuperLigă. Este un jucător care merită urmărit cu atenţie.
Dmytro Pospielov (Unirea Slobozia) – Fundaşul ialomiţenilor a marcat ambele goluri ale victoriei izbutite de Unirea în duelul nou-promovatelor. A ajuns la patru reuşite, fiind unul dintre golgheterii campionatului.
Siyabonga Ngezana (FCSB) – O prestaţie entuziasmantă! Pe lângă golul marcat, primul în SuperLigă, a fost imperial în defensivă.
Christopher Braun (FC Rapid 1923) – A consumat multă energie pe durata celor 80 de minute în care s-a aflat pe teren. A înscris şi un gol, al doilea în campionatul curent.
MIJLOCAŞI
Silviu Balaure (FC Hermannstadt) – A punctat de două ori în meciul cu cele mai multe goluri marcate.
Ovidiu Bic (Universitatea Cluj) – Trece prin cea mai bună perioadă din carieră. A înscris primul gol din sezonul actual, în care mai are trei pase decisive şi un penalty scos.
Ronaldo Deaconu (FC Hermannstadt) – A marcat pentru a doua etapă la rând şi a ajuns la 20 de goluri în SuperLigă, competiţie în care şi-a trecut în cont şi a 27-a pasă decisivă.

ATACANŢI
Ciprian Deac (CFR 1907 Cluj) – A înscris pentru a doua oară în campionatul curent şi a ajuns la 88 de reuşite pe prima scenă, dintre care şapte în duelurile cu dobrogenii.
Aurelian Chiţu (FC Hermannstadt) – Experimentatul vârf transferat de sibieni în vara acestui an a făcut cel mai bun meci sub comanda lui Marius Măldărăşanu. A marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă.
Alexandru Pop (Oţelul Galați) – A marcat ambele goluri ale gălăţenilor. A ajuns la 14 reuşite în 43 de meciuri disputate în principala competiţie internă.
ANTRENORUL ETAPEI

Ioan Ovidiu Sabău (Universitatea Cluj – FOTO) – Studenţii clujeni trăiesc o perioadă de vis! S-au impus în derby-ul cu Dinamo şi rămân în fruntea clasamentului, fiind neînvinşi după opt jocuri.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoGălățenii au cedat în 90+4, la al 8-lea corner executat de Moruțan/ Oțelul – Rapid 0-1/ Patrick – eliminat în minutul 78
Rapid pleacă cu toate punctele de la Galați, 1-0 contra Oțelul, golul mântuirii picând...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 10 ore agoLiga de Tineret& Liga Elitelor U17 – Rezultatele etapei a 7-a
Liga de Tineret și Liga Elitelor U17 au programat duminică, 6 septembrie, meciurile din...
By Ultras24 -
Echipe Nationale
/ 11 ore agoSelecționerul României U21 a comunicat lista preliminară a „stranierilor” pentrul ultimele 3 meciuri din preliminarii
Selecționerul Costin Curelea a anunțat lista preliminară a jucătorilor din străinătate convocați pentru ultimele...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 13 ore ago„Lupii” sunt la două puncte de vârful clasamentului/ Petrolul vs. Corvinul 2-0/ Lukas Zima – MVP-ul partidei
Petrolul Ploiești a urcat provizoriu pe locul secund în clasamentul SuperLiga, după ce a...
Cele mai citite
FRF a publicat Manualul de Clasificare a Academiilor/ Vezi noile modificări și actualul punctaj!august 31, 2026Ultras24
Liga 3 - Rezultatele partidelor disputate în etapa a doua/ FCSB 2 a încasat 9 goluri la Turnu Măgurele!/ "Tâmplarii" de la Blaj au învins Unirea Alba Iulia!septembrie 4, 2026Codin Samoila
Oficial// Oțelul Galați - două transferuri în aceeași zi, un fundaș central și un mijlocaș!septembrie 5, 2026Ultras24
