Pe Cluj Arena, Dinamo București a pierdut în fața Universității Cluj, scor 0-1, în ultima partidă din cadrul rundei a 8-a a SuperLigii. A fost primul meci din acest sezon regular în care jucătorii lui Zelko Kopic nu au înscris!
La finalul întâlnirii, tehnicianul croat Zeljko Kopic (Dinamo) s-a arătat dezamăgit de înfrângere, însă s-a arătat mulțumit de prestația jucătorilor săi. Totuși, Kopic a ținut să evidențieze lipsa de curaj a unor jucători în careul advers.
”În prima repriză am avut ocazii, a fost ocazia lui Cîrjan, dar și altele. Avem nevoie de mai mult curaj în careul advers. Pe parcursul primei reprize, U Cluj a schimbat sistemul și au fost mai ofensivi.
După ce am primit golul, ei au gestionat foarte bine pentru că sunt o echipă foarte experimentată. Nu pot să fiu mulțumit de rezultat, dar am făcut multe lucruri pozitive. U Cluj are mulți jucători experimentați, noi avem jucători tineri, au nevoie de jocuri. Am ratat multe ocazii, chiar și în a doua repriză. Felicitări celor de la U Cluj pentru cele 3 puncte.

Este adevărat, ne lipsesc anumiți jucători, bineînțeles că suntem mai periculoși cu Abdallah. Pentru mine, important este că ne-am exprimat bine și am jucat în stilul nostru. Îmi pare rău că nu am luat puncte.
SuperLiga este o ligă bună, nu te poți duce pe vreun teren și să zici că o să câștigi ușor. Dacă nu ești la cel mai bun nivel nu o să poți să câștigi niciun meci. Trebuie să fim și mai motivați și să ne îmbunătățim jocul”, a spus Zeljko Kopic.
De citit și:
Alex Chipciu („U” Cluj) – cu chef de vorbă, după victoria repurtată contra lui Dinamo!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa Romaniei 2025/2026
/ 2 ore agoCupa României Betano – Semifinala 2// Live Text – Dinamo vs. CSU Craiova 0-0/ Start în repriza a doua!/ Incredibil, până în minutul 32, Dinamo i-a pierdut pe Mărginean și Opruț!
Dinamo București – Universitatea Craiova, a doua semifinală a Cupei României Betano, se dispută...
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoLiga 2 – Etapa 6 – Victorie dramatică obținută de FC Bihor, contra lui Sepsi, cu 3-2!/ Bogdan Vătăjelu – „gol de aur” în 90+3!/ Erik Lincar și antrenorul cu portarii de la Sepsi, eliminați de Horațiu Feșnic!
FC Bihor a învins-o dramatic pe Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 3-2 (2-0), în runda...
By Silviu Coman -
Din Voleu
/ 6 ore agoPeluza Nord a FC Rapid 1923 rămâne fără voce până la finalul sezonului de SuperLiga!
Peluza Nord a FC Rapid 1923 a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoLiga 2 – Joi, primul meci din returul play-off-ului/ Cele 8 partide din play-out se dispută sâmbătă, de la ora 11.00
Startul în returul play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor se dă joi, la Oradea, de...
Cele mai citite
Liga 3 - Rezultatele etapei 3 play-off/out/ O nouă victorie la scor mic obținută de Poli Timișoaraaprilie 17, 2026Codin Samoila


