CFR Cluj s-a depărțit de mijlocașul croat Karlo Muhar, pe care l-a vândut la Al-Orobah, formație nou-promovată în prima ligă din Arabia Saudită.
Plecarea lui Muhar a fost anunțată de Dan Petrescu, tehnicianul echipei clujene, imediat după meciul cu Maccabi Petach Tikca, din turul trei preliminar Conference League.
UPDATE – Luni, ora 17.15 – Patronul CFR Cluj a anunțat că mijlocașul croat Damjan Djokovic a semnat pentru un sezon cu echipa clujeană!
Petrescu i-a cerut patronului Nelu Varga să-i aducă un înlocuitor la fel de energic și bătăios precum Karlo Muhar, iar acesta pare să fi ajuns deja în Gruia, din nou, și după 3 ani și jumătate de la a doua plecare!

Este vorba despre mijlocașul Damjan Djokovic (34 ani), rămas liber de contract după despărțirea de Rapid București, notează Prosport.
Djokovic a mai evoluat pentru echipa CFR în perioadele iulie 2013 – iunie 2014 și septembrie 2017 – ianuarie 2021. În aceste intervale de timp, croatul a adunat 152 de prezențe pentru CFR Cluj, a marcat 13 goluri și a furnizat 15 pase decisive.
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – Programul celor 25 de partide din turul 2
Fotbal Intern
Oficial// Gabriel Gheorghe va juca pentru FC Argeș!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupe Europene
/ 12 ore agoEuropa League& Conference League – CFR Cluj – Tromso IL 0-5/ KuPS Kuopio – CSU Craiova 1-1/ Rezumate Video
CFR Cluj a fost scoasă de pe șine de formația norvegiană Tromso IL, scor...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 15 ore agoCupa României Betano – Au fost stabilite cele 24 de partide din Turul 3!
Miercuri, 12 august 2026, de la ora 17:30, sunt programate partidele din turul al...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 16 ore agoLiga 2 Casa Pariurilor – Etapa a doua se desfășoară pe parcursul a 3 zile/ Primul meci al rundei se joacă vineri, între Unirea Slobozia și Gloria Bistrița
Liga 2 Casa Pariurilor programează în acest weekend – 7-9 august – partidele din...
By Ultras24 -
Rugby
/ 19 ore agoTrei „Stejari” au devenit oficial cetățeni români
Trei dintre componenții echipei naționale de rugby a României – Fonovai Tangimana (39 de...
By Ultras24



