Universitatea Cluj a anunțat transferul lui Franck Tchassem (25 ani), unul dintre cei mai prolifici jucători ai sezonului precedent al Ligii a 3-a.
UPDATE – sâmbătă, ora 11.20 – Din informațiile pe care le deținem, atacantul camerunez Franck Tchassem a semnat un contract pentru o perioadă de trei ani cu „Șepcile roșii”. Contractul acestuia cu echipa moldoveană a expirat la finele lunii iunie.
Atacantul camerun a marcat 17 goluri în 27 de partide pentru CSM Focșani, alături de care a promovat în Liga 2, în urma barajului cu CS Dinamo București.
„Noul nostru jucător a ajuns pentru prima dată în România în 2019. Plecat de la Academia de Fotbal AS Metelots Douala din Camerun, acesta a semnat cu Șomuz Fălticeni, echipă din al treilea eșalon. A mai evoluat pentru Știința Miroslava, unde a marcat șase goluri, dar și la Viitorul Dăești, unde a reușit să înscrie de 10 ori.

Foto – Franck Tchassem (Știința Miroslava)
În sezonul 2023/2024, Tchassem a jucat pentru CSM Focșani. A avut o contribuție importantă la promovarea echipei în liga secundă prin cele 17 goluri marcate pe parcursul campionatului.”, este comunicatul celor de „U” Cluj.
De citit și materialele:
Mercato SuperLiga Vară 2024/ Actualizări zilnice/ Vezi transferurile făcute de echipa ta favorită!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 56 de minute agoNews Alert// Nicoale Stanciu și Ovidiu Burcă, pe lista scurtă de achiziții a lui U Cluj!/ Jucătorii și-ar fi dat acordul să joace în „alb și negru”!
”U” Cluj s-ar fi înțeles deja cu Nicolae Stanciu și Ovidiu Burcă, pentru ca...
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoSuperliga – Play-out// FC Botoșani – Metaloglobus 3-2/ Moldovenii atacă locul 7!/ Rezumat Video/ Metaloglobus – pusă la încercare de arbitri!
Meci cu 5 goluri și multe greșeli de arbitraj la partida FC Botoșani –...
By Bogdan Badiu -
Rugby
/ 4 ore agoLiga de Rugby Kaufland – Partide spectaculoase în etapa 4/ Dinamo și Rapid – patru victorii din tot atâtea meciuri
Etapa a patra a Ligii de Rugby Kaufland a programat două derby-uri, la Baia...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 7 ore agoNews Alert// Dan Udrea (Fotbal Show – Prima Sport) a anunțat că FC Argeș nu va lua licența pentru Europa: „FC Argeș nu trebuie luată în calcul din perspectiva europeană – Video – Nu va primi licența. Informația este confirmată din conducerea celor de la FC Argeș!”
Jurnalistul Dan Udrea, realizatorul și moderatorul Fotbal Show – Prima Sport, i-a avut aseară...
By Ultras24




