Axel Witsel (35 ani) a fost lăsat în cantonamentul ”Dracilor roșii” și nu a călătorit la Koln cu naționala Belgiei , el resimțind încă dureri la coapsă, după ce s-a accidentat în timpul meciului de pregătire cu Luxemburg.
Chiar dacă s-a crezut că problemele medicale ale fundașului central de la Atletico Madrid nu sunt grave, în urma unor examene amănunțite au fost descoperite leziuni importante la nivelul mușchilor inghinali.

Foto – Axel Witsel (clic imagine) – adevarul.ro
„Există o adevărată stare de aşteptare în jurul lui Axel. Şi pentru noi…altfel nu l-am fi păstrat în lot. Am fost foarte mulţumit de revenirea lui la naţională. Mai ales pentru experienţa lui. Turneul nu s-a terminat pentru Axel. I se va face un RMN, de aceea nu avea sens ca el să călătorească cu noi, la Koln. Este accidentat şi cel mai bun lucru a fost să rămână la hotel, cu unul dintre kinetoterapeuţii noştri. O să vedem ce se întâmplă. Sperăm să nu fie nimic grav.
Era o problemă pe care o simţise deja cu câteva zile în urmă. El a vorbit despre asta cu personalul medical, iar decizia fusese că se poate antrena cu lotul. A fost prezent la sesiunea de dimineaţă. Se simţea bine. După aceea, ne-a anunţat că are probleme. Nu ne puteam asuma riscul şi acesta este motivul pentru care a oprit pregătirea”, a declarat selecţionerul Domenico Tedesco.
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – Programul celor 25 de partide din turul 2
Fotbal Intern
Oficial// Gabriel Gheorghe va juca pentru FC Argeș!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupe Europene
/ 16 ore agoEuropa League& Conference League – CFR Cluj – Tromso IL 0-5/ KuPS Kuopio – CSU Craiova 1-1/ Rezumate Video
CFR Cluj a fost scoasă de pe șine de formația norvegiană Tromso IL, scor...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 19 ore agoCupa României Betano – Au fost stabilite cele 24 de partide din Turul 3!
Miercuri, 12 august 2026, de la ora 17:30, sunt programate partidele din turul al...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoLiga 2 Casa Pariurilor – Etapa a doua se desfășoară pe parcursul a 3 zile/ Primul meci al rundei se joacă vineri, între Unirea Slobozia și Gloria Bistrița
Liga 2 Casa Pariurilor programează în acest weekend – 7-9 august – partidele din...
By Ultras24 -
Rugby
/ 23 de ore agoTrei „Stejari” au devenit oficial cetățeni români
Trei dintre componenții echipei naționale de rugby a României – Fonovai Tangimana (39 de...
By Ultras24



