Farul – campioana în exercițiu – a terminat la egalitate, scor 1-1, cu CFR Cluj, și obține abia al doilea punct în ultimele trei etape.
După o primă repriză albă, însă cu destul de multe faze la poarta CFR, constănțenii au deschis scorul în minutul 69, prin Deaconu, iar Gheorghe Hagi s-a grăbit să-și epuizeze schimbările. Sîrbu, Queiros și Budescu i-au substituit pe Deaconu, M. Popescu și Louis Munteanu.

Adi Mutu, băiat intelegent, a priceput din prima rostul modificărilor efectuate de „Rege” și nu a pierdut timpul, Mogoș și R. Filip au fost trimiși pentru a destabiliza flancurile, însă golul de 1-1 nu a picat dintr-o fază gândită și exersată, ci din voleul norocos și năucitor al fundașului central.
Înaintea ultimei etape din sezonul regular, Farul ocupă locul 5, cu 42 de puncte, în timp ce formația clujeană, 50 puncte, se află pe a treia treaptă a podiumului.
FARUL: Buzbuchi 6 – Dussaut 5,5, Boli 6, M. Popescu 5,5 (70, Queiros 5), Kiki 5,5 – Deaconu 6 (70, Sîrbu 5), Nedelcu 6, Vînă 6 – Grigoryan 5 (58, Grameni 5), Munteanu 5 (70, Budescu 4,5), Rivaldinho 4,5 (58, Cojocaru 5)
Rezerve: Șt. Mușat – Sîrbu, Dănuleasă, Grosu, Gustavo Marins, Queiros, Grameni, Budescu, Banu, I. Cojocaru, Andronache, Benchaib
Antrenor: Gheorghe Hagi
CFR CLUJ: Sava 6 – Cr. Manea 5 (76, Mogoș), Boben 5,5, Ajeti 6,5, Abeid 5,5 – Muhar 5, K. Keita 6, Tachtsidis 5,5 (69, Avounou) – Fică 5 (77, R. Filip), Bîrligea 5 (69, Michael), Otele 5,5
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean – Camora, Mogoș, M. Ilie, Aussi, Fofana, R. Filip, Avounou, Serebe, Michael
Antrenor: Adrian Mutu
REZUMAT VIDEO:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 15 ore agoSuperLiga – Play-off// Live Text – Dinamo – U Cluj 2-1/ „Câinii” au mușcat din liderul SuperLigii/ Rezumat Video/ Golurile s-au marcat în 9 minute!
Dinamo a învins U Cluj, scor 2-1, în runda 5 din play-off. Formația bucureșteană...
-
Din Voleu
/ 17 ore agoClaudiu Niculescu, la finalul meciului pierdut de Slobozia la Miercurea Ciuc: „Nici ei nu știau ce să mai ceară. Căutau să găsească ceva!”/ Vezi rezumatul partidei!
Unirea Slobozia a pierdut partidă jucată la Miercurea Ciuc, contra FK Csikszereda, scor 2-3,...
By Ultras24 -
Champions League
/ 21 de ore agoTopul mondial al academiilor care au generat cele mai mari venituri din transferuri
CIES Football Observatory a publicat un studiu care analizează primele 100 de cluburi din lume ce...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoLiga 2 – Etapa 4 – Play-out// Victorii importante obținute de Olimpia SM și CS Tunari/ 6 goluri în meciul de la Câmpulung Muscel/ CS Dinamo și ACSM Reșița, învinse în prelungiri!/ Play-off – Sepsi câștigă la Târgoviște!
Play-out-ul Ligii 2 Casa Pariurilor a programat sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 11.00,...




