Adrian Mutu, liber de contract în urma rezilierii contractului cu formația azeră Neftchi Baku, a fost prezentat oficial, cu o întârziere de 24 de ore, la CFR Cluj.
”Bun venit în familia noastră, Adrian Mutu! Performanța întâlnește experiența, iar dorințele comune se transformă într-un țel de neclintit! Începem un nou capitol în care îl vom avea pe banca tehnică pe unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a avut România!
Începând de astăzi, Gruia va deveni „acasă” pentru Adrian Mutu, noul antrenor al echipei noastre!

Cu experiența acumulată atât ca fost mare jucător, cât și ca tehnician, alături de performanțele categorice ale echipei noastre din ultimii ani, pornim la un drum nou, dar cu aceleași obiective!
Îți urăm bun venit, Adrian, și cât mai multe reușite alături de CFR Cluj!”, este comunicatul oficial emis de CFR Cluj.
Mutu a mai antrenat pe ASA Tg. Mureș. FC Voluntari, Wahda Reserve, FCU Craiova, Rapid și Neftchi, iar în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2021 a fost selecționerul României U21.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 32 de minute agoNews Liga 2// Nou-promovata SCM Râmnicu Vâlcea a anunțat cinci transferuri, patru prelungiri de contract și patru plecări
Nou-promovata în Liga 2 Casa Pariurilor SCM Râmnicu Vâlcea este pusă pe fapte mari...
-
Din Voleu
/ o oră agoU Cluj va prelua modelul de organizare a cluburilor germane – societate pe acțiuni!/ „Șepcile roșii”: buget de 10 milioane de euro!
U Cluj este clubul cu cea mai spectaculoasă creștere din ultimii 10 ani, iar...
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoOficial// FC Argeș va pleca, din nou, în Slovenia/ Piteștenii vor susține trei meciuri amicale
FC Argeș, surpriza plăcută a sezonului 2025/2026, calificare în TOP 6 SuperLiga și una...
-
Fotbal Intern
/ 21 de ore agoOficial// Farul Constanța l-a prezentat pe Ioan Ovidiu Sabău!
Farul a anunțat vineri, 5 iunie, numirea lui Ioan Ovidiu Sabău în funcția de...



