Voluntariul avea nevoie de un adversar ieșit total din formă pentru a obține al doilea succes stagional, iar acesta a fost FC Argeș, pe care ilfovenii l-au învins, la limită, scor 1-0, în penultimul meci din runda a 8-a a SuperLigii.
Remus Guțea este autorul golului prin care Voluntariul a acumulat al 8-lea punct, care o menține, totuși, pe loc retrogradabil.
De partea cealaltă, „vulturii alb violeții” sunt în picaj: patru înfrângeri consecutive în toate competițiile interne, dintre care trei în campionat, unde doare cel mai tare. Niciun gol marcat în cele 4 eșecuri!
De acum, la Argeș, este posibil orice, inclusiv demisia/ demiterea antrenorului. Se apropie prima vacanță!
Cum s-au marcat golurile:
Minutul 21 – Remus Guțea a deschis scorul după o acțiune solitară purtată în flancul stâng. Atacantul Voluntariului a înscris cu un șut din careu, deviat de unul dintre fundașii Argeșului!
Romanian SuperLiga – Round 8/ FC Voluntari – FC Argeș 1-0/ Goal scored by ('21) pic.twitter.com/zaXkJvLcLv