Clubul fostului internațional Gheorghe (Gică) Popescu s-a despărțit în această săptămână de atacantul Iustin Doicaru (19 ani), vândut pentru suma de 1,5 milioane de euro (n.red. la care se aduagă un procent de 20% dintr-un transfer ulterior) la formația turcă Caykur Rizespor, iar azi, 28 august, a oficializat o nouă plecare, însă doar sub formă de împrumut.
Mijlocașul Ionuț Cojocaru (23 de ani) a fost cedat sub formă de împrumut până la finalul sezonului la echipa malteză Sliema Wanderers. Acordul de transfer s-a făcut în schimbul sumei de 500.000 de euro.
„Farul Constanța și Sliema Wanderers au ajuns la un acord privind împrumutul pentru sezonul 2026-2027 al atacantului Ionuț Cojocaru la multipla campioană a Maltei (26 titluri).
În vârstă de 23 de ani, Cojocaru este un produs al Academiei Hagi, iar pentru Farul a evoluat până în prezent în 57 de partide în toate competițiile, în care a marcat 8 goluri și a oferit 5 pase decisive.