FC Argeș și-a asigurat serviciile mijlocașului Gabriel Gheorghe (19 ani), transferat defnitiv de la FC Rapid București. Jucătorul a mai evoluat sub formă de împrumut pentru formația piteșteană în sezonul 2024/2025, unde în cele 20 de apariții a reușit să înscrie un gol și să ofere două pase decisive.
Transferul a fost anunțat de clubul giuleștean, pe rețelele sociale.
”FC Rapid și FC Argeș au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al mijlocașului Gabriel Gheorghe.
Gabi a debutat în prima ligă în urmă cu doi ani, într-un meci al Rapidului împotriva Petrolului Ploiești, și a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu în șapte partide oficiale.
Îi mulțumim pentru perioada petrecută în Giulești și îi dorim mult succes în noua etapă a carierei!”, a comunicat FC Rapid.
Doar 50.000 de euro este cota de piață a lui Gabi Gheorghe, potrivit Transfermakt.ro.