Champions League – tur I preliminar – ML Vitebsk vs. CSU Craiova 1-4/ Calificarea este rezolvată!/ Rezumat Video/ Suporterii olteni nu s-au deplasat în Ungaria
Universitatea Craiova a început perfect sezonul 2026/2027, cu o victorie la trei goluri diferență contra ML Vitebsk (Bielorusia), scor 4-1, în turul I preliminar din UEFA Champions League.
Manșa tur s-a jucat pe teren neutru, laMezokovesd (Ungaria), însă suporterii campioanei României nu au făcut deplasarea de 624 de kilometri pentru a fi alături de favoriți, drum cu mașina de 8 ore și 34 de minute!
Golurile Craiovei au fost marcate de Baiaram (4), Al-Hamlawi (24,43 – ambele din penalty) și Steven Nsimba. Pentru campioana Bielorusiei a punctat Valeriy Gromyko (20)
Returul va avea loc peste o săptămână (n.red. 15 iulie), pe ”Ion Oblemenco”, de la ora 20.30.
MOMENTE IMPORTANTE:
Minutul 90+5 – GOL CRAIOVA – După câteva ocazii irosite, Steven Nsimba înscrie pentru 4-1 și meciul se oprește aici!
Minutul 78 – Felipe Coelho, tehnicianul Craiovei, efectuează ultima schimbare. Heriberto Tavares, adus în această vară, l-a schimbat pe Ștefan Baiaram.
Minutul 68 – Ștefan Baiaram trimite balonul în poarta adversă, dar reușita decarului oltean este anulată pe motiv de offside!
Minutul 57 – Vitebsk înscrie, dar golul este anulat pentru offside.
Minutul 46 –S-a reluat partida.
Mintul 45+5 – Echipele se îndreaptă spre vestiare. Este pauză.
Minutul 43 – GOL CRAIOVA – Assad Al-Hamlayi înscrie și de această dată de la punctul cu var. Este 3-1 pentru Craiova.
Minutul 41 – Jocul este oprit. Se analizează la VAR un posibil fault comis de un jucător bielorus în propriul careu asupra lui Romanchuk. Penalty, din nou, pentru formația olteană!
Minutul 24 – GOL CRAIOVA – Assad Al-Hamlayi transformă lovitura de la 11 metri!
Minutul 23 – Penalty pentru Craiova! Etim a fost călcat de un adversar în suprafața de pedeapsă și arbitrul bosniac Luka Bilbija nu a ezitat să arate punctul cu var.
Minutul 20 – GOL VITEBSK – Adrian Rus respinge din zona propriului careu, mingea este recuperată de adversari,iarGromyko trimite un trasor de excepție, de la 25-27 de metri, care se oprește în vinclul din stânga portarului Laurențiu Popescu!
Minutul 15 – Suporterii Craiovei nu au ținut să făcă deplasarea de 624 de kilometri până la Mezokovesd, drum cu mașina de 8 ore și 34 de minute!
Minutul 4 – GOL CRAIOVA – Ștefan Baiaram înscrie cu un șut superb din afara careului, ușor lateral stânga, plasând mingea la colțul lung!
Minutul 1 – A început partida de pe arena Mezokovesdi Varosi (Ungaria).
ML VITEBSK – CSU CRAIOVA 1-4/ Gromyko (20) – Baiaram (4), Al-Hamlawi (24, 44 – ambele din penalty), Steven Nsimba (90+4)
CSU Craiova: L. Popescu – Romanchuk (76, Crețu), Stevanovic, Ad. Rus – Teles (67, Mora), Cicâldău, Mekvabishvili (67, T. Băluță), Bancu – Etim, Al-Hamlawi (58, Nsimba), Baiaram (76, Heriberto Tavares)
Rezerve: R. Sava, Al. Maxim, Crețu, Nsimba, T. Băluță, Badelj, Mora, H. Tavares, Elisor, Băsceanu, Matei, Muntean Antrenor Filipe Coelho
Arbitru: Luka Bilbija. Asistenți: Stefan Tesanovic și Marko Peric/ Arbitru VAR: Antoni Bandic. Asistent VAR: Nihad Ljajic – toți cinci din Bosnia-Herțegovina
Marți, 7 iulie, în turul 1 preliminar UEFA Champions League s-au disputat 10 partide:
Ararat-Armenia vs. Riga FC 2-0
Kauno Zalgiris vs Drita 1-1
Lincoln vs Inter Escaldes 3-1
Sabah Baku vs. TNS 2-0
Vardar vs KuPS 0-2
Floriana vs. Shamrock Rovers 2-0
Borac Banja Luka vs Levski Sofia 1-1
The Fiori vs. Larne 0-1
Klaksvik vs. Bissen 2-1
Vikingur vs. Gyor 1-0
Miercuri, 8 iulie, în turul 1 preliminar (manșa tur) din UEFA Conference League s-au mai disputat următoarele partide:
Kairat Almaty vs. Stjeska 2-1; Flora vs. Iberia 2-3; Petrocub – Egnatia 1-1