Andrei Nicolescu, președintele clubului Dinamo București, a anunțat în cursul serii de sâmbătă, 6 iunie, că portughezul Nuno Campos (51 de ani) este noul antrenor al echipei.
Campos a semnat contractul și săptămâna viitoare va fi prezent la București pentru a fi prezentat în cadrul unei conferințe de presă.
„Da, am semnat cu Nuno Campos. Știe dimensiunile clubului și pretențiile noastre. Ne-am asumat împreună obiectivele pentru sezonul următor, clasarea echipei pe locurile 1-3”, a declarat Nicolescu, pentru fanatik.ro.
În sezonul recent încheiat, tehnicianul lusitan a pregătit-o pe Zalaegerszeg, locul 5 în campionatul Ungariei. Nuno Campos avea o clauză de 200.000 de euro în contractul cu formația maghiară, potrivit Nemzeti Sport, notează și gsp.ro.
Nuno Campos va veni cu propriul staff la Dinamo, format din antrenori secunzi, preparator fizic și analist video.
În aceste condiții, Florentin Petre are șanse mari de a-l urma pe Zeljko Kopic în Emiratele Arabe Unite, la Al Wahda – locul 5 în prima ligă în sezonul 2025/2026.