Mijlocașul Antonio Cruceru (30 de ani) a decis să nu mai continue la ASA Târgu Mureș și să aaccepte oferta primită de la Erik Lincar, tehnicianul FC Bihor Oradea.
În sezonul recent încheiat a evoluat în 25 de meciuri pentru ASA, 18 din 21 în sezonul regular, în care a marcat 3 goluri, și în toate cele 7 partide din play-out.
„Format la Școala de Fotbal Gică Popescu și Viitorul Constanța, Cruceru a fost împrumutat apoi, mult timp, de clubul lui Gheorghe Hagi, la Chindia Târgoviște, SCM Pitești, Academica Clinceni, FC Argeș, Voința Turnu Măgurele (ulterior denumită Turris Oltul) și Petrolul Ploiești, pentru ca apoi să fie declarat liber și să mai joace și pentru SSC Farul Constanța, Unirea Slobozia, SC Oțelul Galați, Metaloglobus București, Unirea Ungheni și AFC ASA Târgu Mureș (continuatoarea Unirii Ungheni).
De-a lungul carierei, mijlocașul ofensiv a acumulat o experiență importantă la nivelul ligii secunde, bifând peste 150 de partide pentru formații precum Chindia, Academica Clinceni, FC Argeș, Petrolul, SSC Farul, Unirea Slobozia, SC Oțelul, Metaloglobus, Unirea Ungheni și AFC ASA.
În ultimele două sezoane, Antonio Cruceru a evoluat pentru Unirea Ungheni, formație devenită ulterior ASA Târgu Mureș.”, este comunicatul clubului orădean.