U Cluj a încheiat SuperLiga pe un onorant loc 2 și a obținut calificarea, pentru al doilea an consecutiv, în cupele europene, de această dată în UEFA Europa League.
Lotul „Șepcilor roșii” se va reuni în data de 16 iunie, chiar în ziua în care la Nyon (Elveția) se va desfășura tragerea la sorți pentru primul tur preliminardin Europa League. Tragerea la sorți pentru turul doi preliminar E.L. va avea loc a doua zi.
Programul de pregătire al vicecampionaei României a fost stabilit înaintea ultimul meci de campionat.
Astfel, după trei zile de antrenamente ușoare pe plan local, jucătorii pregătiți de Cristiano Bergodi vor pleca în Austria pentru un stagiu de pregătire (19 iunie – 3 iulie) în stațiunea Bad Radkersburg (landul Stiria) – Hotel Im Park.
„În cantonamentul austriac, elevii lui Bergodi vor avea parte de patru meciuri amicale. Primul este programat pe data de 22 iunie (adversarul urmează să fie stabilit), iar al doilea, cinci zile mai târziu, în fața formației maghiare Ujpest (locul 7), urmând ca celelalte două teste ale Universității să fie perfectate ulterior”, informează site-ul clubului clujean.
Foto ultras24.ro – Bogdan Brici
U Cluj are coefiecient 5.050 și nu face parte din urna capilor de serie în primul tur preliminar al Europa League.
Lista completă a posibililor adversari pentru ”U” Cluj,: Qarabag (Azerbaidhjan), Ferencvaros (Ungaria), Sheriff Tiraspol (Rep. Moldova), Derry City (Irlanda), Zilina (Slovacia), Vojvodina Sad (Serbia), Aluminj (Slovenia), Vestri (Islanda), Hajduk Split (Croația), Dinamo Kiev (Ucraina), CSKA Sofia (Bulgaria).