UTA a decis să înceapă pregătirile de iarnă în vederea continuării sezonului SuperLigii în data de 4 ianuarie. Ca și în anii precedenți, antrenamentele se vor desfășura pe plan local. la Arad, în regim de semi-cantonament.
Primul meci de pregătire este programat în 8 ianuarie, contra formației maghiare Békéscsaba 1912 Előre. Amicalul se va disputa la Arad, ora și locația urmînd a fi stabilite în zilele următoare, informează clubul arădean.
Al doilea și ultimul meci amical al iernii pentru jucătorii pregătiți de Adrian Mihalcea se va juca în Serbia, la Sports Center FSS. Adversarul UTA-ei va fi FK Spartak Subotica (n.red. locul 15 în Superliga Sârbă), iar duelul a fost programat pentru duminică, 11 ianuarie, de la ora 11:00, ora României.
Primul meci oficial din 2026 al „textiliștilor” va fi sâmbătă, 17 ianuarie, de la ora 13.30, la Slobozia, împotriva echipei antrenate de Andrei Prepelițiță și Jean Vlădoiu, în cadrul rundei 22 a SuperLigii, sezon regulat- ediția 2025/26.
SUPERLIGA – Programul Etapei a 22-a/ 16 ianuarie/ 19 ianuarie:
Vineri, 16 ianuarie
Ora 20.00 FC Rapid – Metaloglobus București
Sâmbătă, 17 ianuarie
Ora 13.30 Unirea Slobozia – UTA Arad
Ora 18.00 Farul Constanța – FC Hermannstadt
Ora 20.30 FC Argeș – FCSB
Duminică, 18 ianuarie
Ora 15.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FC Botoșani
Ora 17.45 CFR 1907 Cluj – Oțelul Galați
Ora 20.30 Dinamo București – Universitatea Cluj
Luni, 19 ianuarie
Ora 20.00 Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova