Fotbal Intern

SuperLiga// Farul vs. FK Csikszereda 3-0/ Constănțenii câștigă și sunt în „gura” play-off-ului!/ Rezumat Video/ Ciucanii n-au contat în meciul de la Ovidiu!

Published on

Farul Constanța a învins-o categoric pe FK Csikszereda, scor 3-0, în penultimul meci al etapei a 15-a din SuperLiga. 

La pauză, Farul conducea cu 2-0, prin golurile marcate de Vînă (14) și Grigoryan (40). Între cele două și-ar fi putut face loc și cel înscris de Radaslavescu (20), dar sistemul VAR a detectat poziția de offsaid în care s-a aflat, la un moment dat, Cristi Ganea.

Golul trei al „marinarilor” a picat în repriza a doua, destul de tărziu, din penalty-ul transformat de Alexandru Ișfan.

Cu șase victorii și 4 remize, Farul termină turul sezonului regular pe locul 7, cu 22 de puncte, la egalitate cu Oțelul Galați (6), în timp ce FK Csikszereda se situează pe poziția a 14-a, cu 13 puncte, tot atâtea câte a adunat și CFR Cluj.

MOMENTE IMPORTANTE:

Minutul 90+5 – Fluier final în duelul de la Ovidiu!

Minutul 85 – Ianis Zicu, tehnicianul celor de la Farul, efectuează trei schimbări. Primele două le-a făcut la puține momente după golul de 3-0!

Minutul 70 – GOOOLL FARUL – Ișafan transformă penalty-ul și la 3-0 meciul este jucat! Farul încheie turul sezonului regular cu 22 de puncte, la egalitate cu Oțelul, în timp ce oaspeții rămân cu 13 puncte.

 

Minutul 69 – Paska comite henț în careu și „centralul” Iulian Dima dictează penalty în favoarea echipei constănțene!

Minutul 46 – Meciul s-a reluat.

Minutul 45+8 – Final de primă repriză.

Minutul 45+3 – La primul corner al Csikszereda, Celic îl lovește cu talpa în față pe Sîrbu. Arbitrul Iulian Dima nu consideră că jucătorul formației oaspete merită avertizat, însă Sîrbu sângerează și părăsește terenul pentru îngrijiri medicale!

Minutul 40 – GOOOLL FARUL – Grigoryan își trece numele pe lista marcatorilor, printr-un șut cu stângul, din interiorul careului!

Minutul 20 – Eduard Radaslavescu înscrie cu o execuție spectaculoasă, dar golul este anulat, după cinci minute de tras linii peste linii de sistemul VAR, pentru un offsaid la Cristi Ganea!

Minutul 14 – GOOOLL FARUL – Vînă înscrie cu un șut din interiorul careului mic, plasând mingea printre picioarele goalkeeper-ului Pap!

Minutul 10 – Ișfan scapă spre poarta oaspeților, trece și de portarul Eduard Pap, intră în unghi mort și, de pe linia de fund, centrează imprecis.

Minutul 1 – A început partida de la malul mării!

FARUL vs. CSIKSZEREDA 3-0

Au marcat: Vînă (14), Grigoryan (40), Ișfan (70 – penalty)

Farul: Buzbuchi – D. Sîrbu (71, Furtado), Larie (86, Pellegrini), Țiru, Cr. Ganea – Vînă, Ramalho (86, Seruca), Radaslavescu – Grigoryan (86, R. Mărincean), Ișfan (71, Markovic), R. Tănasă

Rezerve: R. Munteanu – S. Furtado, A. Duțu, L. Pellegrini, Nikolov, Dican, Seruca, Banu, G. Iancu, Vojtus, J. Markovic, Marincean
Antrenor: Ianis Zicu

Csikszereda: E. Pap – Palmeș, Celic, Hegeduș, L. Paszka – B. Vegh, Veres – Anderson Ceara (59, Jebari), Bodo (59, Gergely), Ferenczi (46, B. Szabo) – Eppel (71, Szalay)

Rezerve: M. Simon – Bloj, Kajan, Szilagyi, Andrezly, Dusinszki, B. Szabo, Csuros, Szalay, Gergely, Jebari
Antrenor: Robert Ilyes

Arbitru: Iulian Călin/ Asistenți: Vasile Marinescu și George Duță/ Arbitru VAR: Sebastian Colţescu/ Asistent VAR: Sebastian Gheorghe

SUPERLIGA – Programul și Rezultatele Etapei a 15-a – 31 octombrie/ 3 noiembrie:

Vineri, 31 octombrie

Dinamo București – CFR Cluj 2-1/ Karamoko (90), Alberto Soro (90+2) – Emerllahu (70)

Sâmbătă, 1 noiembrie

Unirea Slobozia – FC Argeș 0-1/ R. Moldoveanu (49)

Universitatea Cluj – FCSB 0-2/ D. Olaru (32, 55)

Duminică, 2 noiembrie

UTA Arad – Metaloglobus București 2-0/ M. Coman (74), Pospelov (86)

FC Hermannstadt – Oțelul Galați 1-3/ Andreas Karo (14) – Paulinho (39), Andrezinho (57), Conrado (71 – penalty)

Universitatea Craiova – FC Rapid 2-2/ A. Rus (29), Nsimba (90+10 – penalty) – Christensen (15), Kramer (74)

Luni, 3 noiembrie

Farul Constanța – FK Csikszereda Miercurea Ciuc 3-0/ Vînă (14), Grigoryan (40), Ișfan (70 – penalty)

Ora 20.30 Petrolul Ploiești – FC Botoșani

REZUMAT VIDEO:

 

 

Popular Posts

Exit mobile version