Dinamo a învins CFR Cluj, scor 2-1, în primul meci al etapei a 15-a,ultima a turului sezonului regular- ediția 2025/26. Golurile echipei dinamoviste au fost înscrise de Karamoko (90) și Alberto Soro (90+2). Pentru CFR a marcat Emerllahu (70), din pasa atacantului Louis Munteanu.
La finalul meciului de pe Arena Națională, de o intensitate teribilă, Munteanu a fost solicitat să participe la flash-interviu.
Atacantul echipei clujene a reușit să-și stăpânească trăirile emoționale preț de un minut, însă a început să plângă când i s-a amintit că CFR încheie turul cu 13 puncte și se află pe locul 13. Louis Munteanu a părăsit în grabă zona rezervată interviurilor!
”Sunt fericit că am revenit, dar îmi doream să fie cu o victorie. Din păcate luăm goluri și pierdem.
Am considerat că Emerllahu are un unghi mai bun de a marca și mă bucur că a reușit. Prima dată mi-a venit să râd. Bine că a intrat, dar era mai bine dacă era 1-0 pentru noi.
foto arhivă – playsport.ro
Nu mai e CFR-ul de care spuneai tu. Luăm goluri multe și în ultimele minute, nu știu ce să spun.
Suntem supărați cu toții. E dezastru. Mă jur că nu știu ce să vă răspund la ce mă întrebați. Nu știu. Nu îmi imaginam.
Când s-a ajuns ca eu să rămân aici, mă gândeam că mă voi bate la campionat sau la ceva, dar se pare că mă bat la retrogradare”, a declarat Louis Munteanu, cu lacrimi adevărate în ochi, la microfonul Digi Sport TV.