U-BT Cluj-Napoca a pierdut la un punct diferență partida cu Slask Wroclaw, scor 94-93 (22-24, 16-26, 32-23, 24-20), miercuri seara, în deplasare, într-o partidă din Grupa A a BKT EuroCup.
Baschetbaliștii clujeni au început excelent meciul cu Slask și au câștigat prima repriză la 12 puncte diferență, scor 50-38. Debut perfect și de sfert trei, cu 9 puncte înscrise de românul-american Daron Russell, scor 66 la 44, urmat de un final dezastruos, greu de anticipat chiar și înaintea sfertului decisiv.
Principalii realizatori ai echipei antrenate de Mihai Silvăşan au fost: Daron Russell (foto), cu 21 puncte, 8 recuperări, 15 pase decisive, Trey Woodbury, cu 20 p, 3 rec, Mitchell Creek, cu 18 p, 3 rec, Dusan Miletic, 13 p, 13 rec.
CSM CSU Raiffeisen Oradeaa dispus de Petrolina AEK Larnaca, scor 89-76 (26-21, 18-15, 25-21, 20-18), în prima partidă din Grupa C a FIBA Europe Cup, ediția 2025/26.
Baschetbaliștii vicecampioanei României nu le-au oferit oaspeților nicio șansă, reușind să câștige toate cele patru sferturi, însă niciunul nu a fost la mai mult de cinci puncte diferență.
Sayeed Pridgett (foto) a contabilizat 18 puncte, 3 pase decisive, Thomas Bropleh l-a secondat cu 15 puncte înscrise și 7 recuperări, iar Emmanuel Nzekwesi și-a adus contribuția la victorie cu 12 puncte și 9 recuperări.
Pentru echipa orădeană urmeazădouă partide consecutive în deplasare. Prima este sâmbătă, de la ora 18.00, cu CSO Voluntari în LNBM, după care la mijlocul săptămânii viitoare, miercuri, ora 19:00, cu CSM Corona Brașovîn FIBA Europe Cup.
CSM Corona Braşov a fost învinsă de echipa turcă Aliaga Petkimspor, cu scorul de 85-74 (22-16, 28-19, 18-20, 17-19), în primul său meci din Grupa C a FIBA Europe Cup. Partida s-a jucat miercuri seara, la Izmir.
Mihai Măciucă, cu 15 puncte, Tyrell Johnson, 14 p, și Selim Fofana, 13 p., au fost principalii marcatori ai formației brașovene.
CS Vâlcea 1924 și-a dorit ca meciul de debut în FIBA Europe Cup să coincidă cu o victorie în fața propriilor fani, dar formația germană Rasta Vechta nu i-a oferit ocazia, impunându-se la 19 puncte diferență, scor 91-72 (27-16, 20-19, 15-21, 29-16). Săptămâna viitoare în Grupa G a FIBA Europe Cup, CS Vâlcea va juca în Italia, pe terenul lui Dinamo Sassari.