FC Botoşani a anunţat miercuri, 30 iulie, transferul atacantului central ucraineanMykola Kovtalyuk (30 de ani, 1,91 metri), ultima dată la formația Kolos Kovalivka.
Atacantul a semnat un contract cu echipa din nordul Moldovei pe o perioadă de un an, cu drept de prelungire pentru încă un sezon.
Până la acest transfer, Mykola Kovtalyuk a mai jucat pentru echipele ucrainiene Vorskla Poltava, Arsenal Kiev şi FC Poltava, iar în afara granițelor a îmbrăcat tricoul formațiilor gruzine Dila Gori, Dinamo Tbilisi şi Kolkheti-1913, în Kazakstan pe ale echipelor Akzhayik și Shakhter Karaganda, dar și pe a grupării slovace Zemplin Michalovce.