Petrolul Ploiești a ajuns ieri, 14 iunie, la un acord cu atacantul Adrian Chică-Roșă (26 de ani, 1,85 metri), ex- FC Botoșani.
Fotbalistul a semnat un contract pe două sezoane cu gruparea ploieșteană.
„Lotul pregătit de către Liviu Ciobotariu continuă să primească întăriri, ultimul jucător care s-a alăturat clubului nostru fiind botoșăneanul Adi Chică-Roșă.
Cu 34 de meciuri disputate și șapte goluri marcate pentru FC Botoșani în ultima ediție de campionat, Chică-Roșă este un atacant ce a adunat o experiență bogată în ultimele sezoane la nivelul primelor două eșaloane, el mai evoluând de-a lungul carierei la Gloria Buzău și FC Brașov-SR.
Bun venit, Adi Chică-Roșă!”, se menționează în comunicatul celor de la Petrolul.
Potrivit Transfermarkt.com, 650.000 de euro este cota de piață a lui Chică-Roșă.