Fotbal Intern

Oficial// S-a rezolvat, într-un final, transferul mijlocașului Vadim Rață de la „U” Cluj la FC Argeș!

Published on

În cursul serii de joi, 12 iunie, FC Universitatea Cluj a comunicat că a ajuns la un acord cu nou-promovata FC Argeș pentru transferul mijlocașului Vadim Rață (32 de ani).

„Sosit la ”U” în vara anului trecut de la FC Voluntari, Vadim Rață a evoluat în 22 de partide în tricoul „studenților” în sezonul 2024-2025, dintre care doar două în faza play-off-ului. Fotbalistul care reprezintă Republica Moldova a contribuit cu o pasă decisivă, în succesul cu 2-0 împotriva celor de la Gloria Buzău din cadrul rundei a 6-a a Superligii.

Înainte de experiența de la Universitatea, Rață a mai jucat pentru echipe precum Sheriff Tiraspol, Milsami Orhei, Chindia Târgoviște sau FCSB.

Clubul nostru îi mulțumește pentru efortul depus și îi transmite mult succes în carieră!”, este comunicatul celor de la „U” Cluj.

Ieri, 11 iunie, în jurul orei 15.30, staff-ul administrativ-executiv al clubului piteștean a comunicat transferul mijlocașului central Vadim Rață (32 de ani) de la Universitatea Cluj. Apoi, comunicatul a fost șters.

„Bine ai venit, Vadim Rață! Vadim este mijlocaș central și a jucat ultima oară la Universitatea Cluj. În sezonul 2024-’25 acesta a jucat 22 de meciuri și a oferit o pasă decisivă în tricoul Universității. Rață a semnat o înțelegere valabilă pe 2 sezoane cu FC Argeș.

În vârstă de 32 de ani (5 mai 1993), Vadim este originar din Chișinău și a crescut la academia celor de la Sheriff Tiraspol. El a câștigat primele trofee din carieră alături de clubul care l-a format, cucerind titlul de campion al Moldovei în sezoanele 2011-’12 și 2012-’13. După ce a evoluat sub formă de împrumut la formații precum FC Tiraspol sau Zaria Bălți, Rață a ajuns în sezonul 2017-’18 la Milsami Orhei, unde a câștigat Cupa Moldovei, al treilea trofeu din carieră. În pauza de iarnă a sezonului 2018-’19, Vadim a făcut pasul spre fotbalul românesc, fiind transferat de Chindia Târgoviște.

Alături de dâmbovițeni a câștigat Liga 2, făcând pasul pe prima scenă a fotbalului românesc. În vara lui 2021, Vadim a mers la FC Voluntari. Cu ilfovenii a jucat finala Cupei României, pierdută cu 2-1 în fața celor de la Sepsi Sf. Gheorghe. A urmat o scurtă perioadă petrecută la FCSB, după care s-a întors la FC Voluntari.

În 2024 a ajuns la Universitatea Cluj. Are peste 200 de meciuri în prima divizie din România. Cu Vadim Rață căpitan, naționala Moldovei a fost aproape de calificarea la EURO 2024. Moldova a acumulat 10 puncte într-o grupă cu Cehia, Albania, Polonia și Insulele Feroe, pierzând calificarea în ultimul joc cu Cehia. A strâns 56 de selecții pentru naționala de pe malul celălalt al Prutului, reușind și 3 goluri. Primul gol marcat pentru națională a fost unul care a rămas în istoria fotbalului basarabean.

Vadim a deschis scorul în min. 9, pe Stade de France, într-un meci cu Franța, din cadrul preliminariilor pentru EURO 2020. 750.000 de euro este cota de piaţă a lui Vadim Rață, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com. Bine ai venit în Familia Vulturilor și mult succes în tricoul alb-violet!”, a fost comunicatul celor de la FC Argeș, pe  site-ul clubului. , ulterior șters.

 

Popular Posts

Exit mobile version