Echipe Nationale

Preliminarii CM 2026 – Austria vs. România 2-1// Naționala României are jucători, nu fotbaliști, iar Mircea Lucescu are o vârstă. Viitor nu prea avem!

Published on

La Viena, pe legendara arenă „Ernst Happel”, România a pierdut în fața Austriei, scor 1-2, în urma unei evoluții modeste, din care nu am înțeles nimic!

Naționala României – 3 meciuri, o victorie și două înfrângeri – ocupă locul 3, cu 3 puncte, în clasamentul Grupei H, după Bosnia-Herțegovina (9 puncte, 3 victorii) și Austria (3 puncte – un singur meci jucat!).

Echipa naționalei a României este alcătuită din jucători, nicidecum din fotbaliști, iar selecționerul Mircea Lucescu are o vârstă și tot mai puține soluții. Viitorul României în fotbal este nesigur/ incert/ lipsit de optimism. Sincer, viitor nu prea avem!

AUSTRIA vs. ROMÂNIA 2-1 (1-0)

Au marcat: Gregoritsch (42), Sabitzer (60) – F. Tănase (90+5)

MOMENTE IMPORTANTE:

Minutul 90+5 – Rațiu centrează și Florin Tănase înscrie cu o spectuloasă lovitură de cap. Ce folos!

Minutul 90+1 – Sabitzer înscrie, însă golul este anulat pentru o poziție de ofsaid.

Minutul 78 – Lucescu apelează la Alibec și Miculescu. Au ieșit Bîrligea și Man.

Minutul 75 – România are și ghinion! Portarul Austriei are o intervenție miraculoasă la șutul nou-intratului Adrian Șut.

 Minutul 72 – Nicolae Stanciu șutează și Pentz are prima intervenție din acest meci.

Minutul 61 – Schimbări în ambele echipe. Vezi caseta tehnică.

Minutul 60 – GOOOL AUSTRIA – Sabitzer șutează din marginea careului, mingea îl lovește în picior pe Mihai Popescu, Horațiu Moldovan este păcălit de noua traiectorie a balonului și gazdele jubilează.

Minutul 47 – Drăguș câștigă un duel și încearcă să-l angajeze pe Bîrligea, dar un fundaș austriac  este mai rapid decât atacantul nostru și respinge în aut.

Minutul 46 – Partida a fost reluată. La pauză, Lucescu nu a efectuat nicio modificare!

Minutul 45+1 – Arbitrul Maurizio Mariani fluieră finalul primei reprize. România lui Mircea Lucescu nu joacă nimic!

Minutul 42 – GOOOLL AUSTRIA – Gregoritsch reia cu stângul din zona punctului de la 11 metri și mingea se oprește în poarta lui Moldovan, abandonat de defensivă. 

Minutul 41 – Sabitzer șutează din 7 metri și Moldovan respinge cu piciorul. România trece prin momente grele!

Minutul 40 – Schmid trece cu ușurință de Chiricheș și șutează cu stângul, de la aproximativ 22 de metri, însă Moldovan respinge peste poartă. 

Minutul 36 – Austria devine tot mai periculoasă, în timp ce România nu reușește să echilibreze jjocul și pierde tot mai multe mingi.

Minutul 33 – Fază fierbinte în careul mic al României, Baumgartner reia din 2 metri și Moldovan respinge cu genunchiul în afara terenului.

Minutul 31 – Moldovan (foto stânga) reține al treilea șut al lui Sabitzer.

Foto – Facebook – Echipa Națională a României

Minutul 26 – Rațiu șarjează pe flancul drept și obține o lovitură de la colțul terenului, însă România nu obține nimic din executarea acesteia.

Minutul 19 – Fundașul central Wober reia cu dreptul, din marginea careului mic, însă mingea ocolește poarta României. Ocazie importantă a gazdelor!

Minutul 10 – Horațiu Moldovan are o primă intervenție salvatoare. A reușit să rețină în doi timpi mingea expediată de Sabitzer.

Minutul 7 – Denis Man pătrunde în careu dar alunecă în fața unui adversar.

Minutul 6 – Rațiu trimite mingea în afara terenului și Austria execută o lovitură de la colțul terenului.

Minutul 4 – Laimer centrează în gura porții și solicită henț la intervenția lui Chiricheș, dar arbitrul Maurizio Mariani lasă jocul să continue.

Minutul 1 – A început partida de pe arena „Ernst Happel” – Viena.

Foto – Facebook – Echipa Națională a României

AUSTRIA: Pentz – Wimmer (61, Posch), Wober (69, Danso), Lienhart, Mwene – Laimer, Seiwald – Schmid 981, Grillitsch), Baumgartner (81, Schlager), Sabitzer- Gregoritsch (61, Arnautovic)

Rezerve: Lawal, Schimd – Danso, Schlager, Posch, Arnautovic, Honsak, Grillitsch, Querfeld, Grull, Veratschning, Friedl
Selecționer: Ralf Rangnick

ROMÂNA: Moldovan – Rațiu, M.Popescu, Burcă, Bancu – Man (78, Miculescu), R.Marin (60, A. Șut), Chiricheș, Stanciu (84, F. Tănase)- Bîrligea (78, Albec), Drăguș (84, Mitriță)

Rezerve: Niță, Târnovanu – Ghiță, Screciu, M.Marin, Alibec, Șut, Crețu, Miculescu, F.Tănase, Mitriță, Sorescu
Selecționer: Mircea Lucescu

Arbitru: Maurizio Mariani (Italia)/ Asistenți: Daniele Bindoni și Alberto Tegoni (ambii Italia)/ Rezervă: Matteo Marchetti (Italia)/ Arbitru VAR: Gianluca Aureliano (Italia)/ Asistent VAR: Rosario Abisso (Italia)

Observator UEFA: Sabri Celik (Turcia)/ Delegat UEFA: David McDowell-Zor (Slovenia)

 

 

 

 

 

Popular Posts

Exit mobile version