Remiză spectaculoasă în nordul Moldovei, între FC Botoșani și Universitatea Craiova, scor 2-2, într-o partidă din etapa a 28-a a SuperLigii.
Craiova lui Mirel Rădoi a fost la două minute de a cincea victorie consecutivă, care ar fi urcat-o pe locul 1 în clasament, însă fundașul stânga Pavlovici i-a blocat ascensiunea, înscriind în minutul 90+3, cu un șut la colțul lung, care a lovit bara înainte de a intra în poartă.
FC Botoșani a deschis scorul în minutul 34, prin argentinanul Enzo Lopez, după intervenția portarului Laurențiu Popescu la lovitura de cap a căpitanului Miron.
foto – ultras24.ro – captură video
Avantajul moldovenilor a durat puțin, patru minute pe ceasul arbitrului Adrian Cojocaru. Carlos Mora l-a învârtit pe Pavlovici, Safira s-a desprins de Miron și a înscris spectaculos, printr-o foarfecă laterală.
La pauză, Leo Grozavu a efectuat două modificări, Mirel Rădoi niciuna. Contrar cursului jocului, după ratarea lui Miron, Craiova a preluat conducerea iar Baiaram a marcat din assistul lui Safira.
foto – ultras24.ro – captură video
FC Botoșani este echipa finalurilor de partidă. A demonstrat-o de multe ori în acest sezon, inversând ierarhii din vârful clasamentului. Din această rundă, pe răbojul moldovenilor figurează și oltenii.
După acest rezultat, echitabil din cap până-n picioare, FC Botoșani a acumulat 25 de puncte și a urcat, provizoriu, pe locul 13 în clasament., în timp ce Universitatea Craiova a egalat-o la puncte pe FCSB (49) și se situează, tot temporar, pe locul secund.